Salarii reduse pentru demnitari. Parlamentarii rămân cu aceiași bani

Data actualizării: Data publicării:
160817_ilustratie_bani_11_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Salariile celor mai importanţi oameni în stat ar putea să scadă chiar şi la jumătate față de cât sunt în prezent. Este o modificare care s-a discutat și aprobat în comisia de buget din Camera Deputaţilor.

Decizia este asumată de către președintele PSD, Liviu Dragnea. De altfel, anul trecut și liberalii spuneau că salariile demnitarilor ar trebui să scadă.

Totul a pornit de la o ordonanță de urgență din iulie 2015, prin care salariile demnitarilor – cu precădere salariile președintelui României, președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului și premierului României – au crescut foarte mult. Propunerea este ca acum salariile acestora să ajungă la nivelul de dinainte de ordonanța dată de Gabriel Oprea pe vremea când era premier interimar.

Mai exact, de la 21.540 de lei cât încasează președintele, premierul și președinții celor două camere ale Parlamentului, salariul lor ar urma să ajungă la 9.267 de lei.

carton salarii scazute salarii scazute

Reducerea se va aplica în total pentru 48 de înalți demnitari ai statului.

Astfel, respectând decizia asumată de Liviu Dragnea, deputații din comisia pentru buget au respins acea ordonanță prin care salariile erau majorate. Acum, înainte de a fi pusă decizia în practică, va mai fi un singur pas – ca ordonanța să fie respinsă și în plenul Camerei Deputaților.

Comisiile de muncă şi de buget din Camera Deputaţilor au respins, luni, Ordonanţa Guvernului 14/2015, prin care au fost majorate salariile demnitarilor, însă liberalii şi deputaţii USR s-au opus şi au votat pentru aprobarea ei. Un parlamentar a cerut chiar majorarea salariilor și în rândul demnitarilor din administraţia locală, potrivit News.ro.

Legea de respingere a OG 14 a primit 23 de voturi "pentru", PNL şi USR împotrivindu-se, cu 12 voturi "împotrivă".

Dacă va fi respinsă şi de către plen, demnitarii, printre care preşedintele ţării, premierul, miniştrii, parlamentarii şi şefii unor instituţii vor reveni la salariile din 2015, mult reduse, dar la care se va adăuga un spor de 10%, potrivit unei legi adoptate în 2016 în favoarea bugetarilor, dar de care demnitarii nu au beneficiat din cauza actualei OG.

Parlament. Buget mai mic, salarii la fel

Parlamentul va avea anul acesta bugete mai mici, dar parlamentarii nu vor avea de suferit. Rămân cu aceleaşi venituri, ba mai mult, personalul va avea şi tichete de vacanţă. Diferenţa vine în primul rând din faptul că acum avem mai puțini parlamentari decât în legislatura precedentă, cu 127 mai puţini, şi de la cheltuielile reduse cu bunurile şi serviciile.

Astfel, Camera Deputaţilor va avea un buget de aproximativ 299 milioane de lei, cu peste 62 de milioane mai puţin decât anul trecut. Şi la Senat, bugetul este mai mic cu puţin peste 19 milioane lei.

Liviu Dragnea anunţa că scăderea este de 20%. În fapt, este de 17,2% la Camera Deputaţilor şi de doar 11,5% la Senat.

Buget Camera Deputaţilor

Buget total 2016 - 361,5 milioane de lei

Buget total 2017 - 299,1 milioane de lei

..............................................

- 62,4 milioane de lei (-17,2%)

Buget Senat

Buget total 2016 - 166,6 milioane de lei

Buget total 2017 - 147,4 milioane de lei

----------------------------------------------------

- 19,2 milioane de lei (- 11,5%)

(sursa: Digi24 TV, News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Makaveli, care este numele real al interlopului TikTok. Are un...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...