Românii săraci nu vor primi măști de protecție anti-Covid foarte curând. Ludovic Orban acuză contestarea licitației

Data publicării:
femei batrane cu masti profimedia
sursa foto Profimedia Images

Premierul Ludovic Orban a cerut Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să soluţioneze rapid contestația depusă la licitația privind achiziția de măști pentru persoanele sărace. Din cauza acestei contestații, persoanele cu venituri scăzute nu vor putea primi măștile promise de Guvern pentru protecția împotriva coronavirusului. 

"Solicit Comitetului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să soluţioneze cu celeritate, să nu aştepte cele 20 de zile şi să acorde o prioritate absolută soluţionării acestei contestaţii. Din punctul meu de vedere, contestaţia nu este întemeiată, măştile au fost achiziţionate în funcţie de preţ - un preţ de 0,68 de lei - iar al doilea criteriu a fost termenul de livrare - termenul de livrare convenit a fost de şapte zile. Compania care contestă nu şi-a arătat capacitatea de a livra în cadrul termenului care a fost stabilit în documentaţia pentru licitaţie. Mi se pare o contestaţie care să ne pună beţe în roate. Solicit CNSC să soluţioneze rapid această contestaţie", a declarat premierul, citat de Agerpres

El a explicat că pachetele de câte 50 de măşti sunt destinate persoanelor vulnerabile.

"Aici este vorba de cetăţeni români care sunt sub incidenţa legii venitului minim garantat - beneficiari de ajutoare sociale sau de alte forme de sprijin, persoane cu dizabilităţi, pensionarii care beneficiază de o pensie sub pensia socială. Este vorba de cele mai vulnerabile persoane şi care au nevoie de aceste măşti, iar această atitudine de a contesta, din punctul meu de vedere, fără niciun motiv, o licitaţie care s-a derulat transparent îmi pare, aşa, ca un mod de a băga beţe în roate şi sistemul acesta pune în pericol sănătatea acestor concetăţeni de-ai noştri pentru care este prevăzută această măsură", a spus Orban despre faptul că firma de pe locul doi a contestat licitaţia pentru achiziţia de măşti pentru persoanele vulnerabile.

G4Media.ro a scris că firma Best Achiziții, care a încheiat mai multe contracte cu spitalele din subordinea Primăriei București pentru furnizarea de măști și combinezoane COVID 19, a contestat rezultatul licitației organizate de ministerul Sănătății în valoare de 73,6 milioane lei fără TVA pentru achiziția de 115 milioane de măști. Ministerul Sănătății a anunțat pe 24 iunie că Naguma Medical Supply SRL, deținută de omul de afaceri Michael Topolinski, este câștigătorul licitației pentru cele 115 milioane de măști, dar contractul nu a fost încă semnat, potrivit informațiilor G4Media.ro. Măștile ar trebui să ajungă la persoane vulnerabile, iar termenul de livrare este de 7 zile de la semnarea contractului. Până la rezolvarea contestației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și la finalizarea unui eventual proces la Curtea de Apel, contractul nu va putea fi semnat (Citiți textul integral pe G4Media.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...