România, relaţii cu Israel şi Autoritatea Palestiniană: Titus Corlăţean anunţă reuniuni cu ambele guverne

Data publicării:
corlatean

O politică externă care dă rezultate presupune construirea unor relaţii bune cu partenerii internaţionali. Ministrul de externe Titus Corlăţean vorbeşte la emisiunea Paşaport Diplomatic Digi24 despre implicarea României în politica mondială, dar şi despre vizitele pe care importanţi lideri ai lumii le vor face la Bucureşti în acest an.

Cu toate că regulile presupun ca aceste vizite să fie anunţate la momentul oportun, echipa emisiunii Paşaport Diplomatic a aflat câteva detalii despre agenda externă pe 2014. Unul dintre acestea este faptul că este preconizată cea de-a doua reuniune a guvernelor de la Ierusalim şi Bucureşti pentru prima jumătate a anului, a spus Titus Corlăţean, intervievat de Balazs Barabas.

Titus Corlăţean: „Recent, eu am efectuat o vizită în Israel şi Palestina. Am stabilit, având mandatul primului ministru Victor Ponta, în discuţia cu premierul Benjamin Netanyahu, ca în 2014, posibil în prima jumătate a anului, să organizăm la Bucureşti cea de-a doua reuniune a celor două guverne, reuniune comună. Deci (vor veni la Bucureşti – n.red.) premierul israelian, în mod normal acompaniat de un număr de miniştri importanţi, cu un conţinut economic al agendei de asemenea important.

Tot în prima parte a anului vom organiza a doua reuniune a comisiei comune interguvernamentale româno-palestiniene. Ministrul de externe palestinian, în mod normal va veni acompaniat de un număr de miniştri - şi aici România având un interes specific, plecând de la o relaţie de cooperare mai veche în a contribui la construcţia sau reconstrucţia instituţională, pregătirea resurselor umane, dar şi o contribuţie benefică pentru ambele părţi.

Nu pot să ascund faptul că este în egală măsură şi un rol mai vechi al României, un rol pozitiv pe care l-a jucat şi pe care îl joacă şi continuă să îl joace într-un proces mai complex legat de dorinţa de a se ajunge la o soluţie de pace în Orientul Mijlociu.”

Interviul integral pe care ministrul român de Externe Titus Corlăţean i l-a acordat lui Balazs Barabas poate fi urmărit sâmbătă, de la ora 18:30, la emisiunea

Paşaport diplomatic Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”