Revizuirea Constituției, în favoarea demnitarilor cu dosare penale

Data publicării:
catalin harnagea digi

Noua Constituţie, odată aprobată, ar permite şi altor instanţe să judece dosarele parlamentarilor. Modificarea vine la iniţiativa UDMR, partid în care se află mai mulţi aleşi urmăriţi penal, care acum urmează să fie trimişi în judecată chiar la instanţa de care se tem.

Liberalul Tudor Chiuariu, coordonatorul comisiei de revizuire, este el însuşi unul dintre demnitarii cu dosar penal, judecat de Curtea Supremă. Este acuzat de abuz în serviciu. În cazul său, instanţa supremă a dat deja un prim verdict, de achitare. Recursul este judecat acum de cinci judecători ai instanţei supreme, conduşi de preşedinta Curţii, Livia Stanciu, recunoscută pentru deciziile dure pronunţate în mai multe dosare care vizau demnitari - Adrian Năstase, Cătălin Voicu sau George Becali.

Nu va mai exista o competenţă specială pentru deputaţi şi senatori şi vor fi judecaţi de instanţele competente material, ca toţi cetăţenii”, a spus Tudor Chiuariu, președintele Comisiei Juridice din Senat.

Vicepreşedintele comisiei de revizuire, Mate Andras Levente, are şi el dosar penal. Este anchetat pentru conflict de interese de natură penală de procurorii parchetului general. După trimiterea în judecată, Mate Andras Levente ar urma să scape de judecătorii supremi, iar dosarul ar ajunge la Curtea de Apel Cluj, dacă revizuirea Constituţiei va fi aprobată.

„Nu accept din partea nimănui să pună presiune peste organul legiuitor asupra Parlamentului. E vorba, până la urmă, de înţelegeri politice”, a spus Mate Andras Levente.

Alt beneficiar al acestor modificări din textul Constituției ar fi vicepremierul Liviu Dragnea. Senatorul de Teleorman a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupţie în dosarul referendumului, iar cercetările în cazul său sunt aproape de final.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, ar ajunge să fie judecat de Tribunalul Iaşi, asta în cazul în care instanţa supremă nu pronunţă curând o primă decizie.

Ca sa scape de judecătorii supremi, au fost parlamentari care au preferat să-şi dea demisia, celebru fiind cazul Dan Voiculescu.

„La o instanţă locală este cel puţin discutabilă posibilitatea de a judeca o personalitate politică a cărei putere pe plan local este cea pe care o cunoaştem”, spune Flavius Baias, decanul Facultății de Drept.

Consiliului Superior al Magistraturii ar fi, de asemenea, afectat de schimbările din Constituţie.

„Stabilirea unor norme de competenţă după materie sau după calitatea persoanei se face prin lege organică. Sunt norme de procedură, nu este normal sa introduci aşa ceva în legea fundamentală”, spune Oana Hăineală, preşedintele CSM.

Parlamentarii mai vor ca, la conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, să se afle doar judecători.

„Probabil că este primul pas spre scoaterea procurilor din categoria de magistraţi”, spune expertul anticorupție Laura Ștefan.

Proiectul de revizuire a Constituţiei ar putea fi însă întors din drum de Curtea Constituţională, care trebuie să decidă dacă, în textul propus, au fost încălcate limitele până la care legea fundamentală poate fi modificată.

Citiți și:

Noua Constituție. CCR nu se va mai pronunța asupra hotărârilor Parlamentului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...