Replica ambasadorului României în SUA, George Maior, după acuzele aduse de Călin Popescu Tăriceanu

Data publicării:
George Maior - Amb Romaniei Wasington DC
Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare a lui George Maior.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a avut cuvinte dure, joi seara, la Digi24, pentru ambasadorul român la Washington, George Maior, pe care l-a acuzat că blochează comunicarea oficialilor români (parlamentari, președinți de camere, premier) cu administrația americană și că a făcut „enorme deservicii României”.

george maior comisie inquam photos - george calin 20180904110156_IMG_8680-01
Foto: George Călin/Inquam Photos

„Relația noastră la Washington este blocată de actualul ambasador (George Maior - n.r.)”, a acuzat Călin Popescu Tăriceanu la Digi24. El a spus că ministrul de externe Teodor Meleșcanu este la curent cu aceste nemulțumiri ale sale, cu atât mai mult cu cât a cerut public schimbarea ambasadorului României în SUA, însă, a atras atenția liderul ALDE, schimbarea ambasadorului ține de președintele Iohannis. Iar președintele „se face, într-un fel, părtaș la toată această atitudine pe care Maior a avut-o și care a făcut enorme deservicii României”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

„Ceea ce vorbim despre percepții eronate - funcționarea corectă sau incorectă a justiției sau afectarea statului de drept - au fost făcute pe canalele pe care le cunoaștem. Cred că ambasadorul nostru la Washington, în acest demers, n-a fost singur, n-a fost lăsat singur, a mai contribuit și ambasadorul Klemm (Hans Klemm, ambasadorul SUA la București - n.r.)”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Președintele Senatului a adăugat: „Klemm n-a picat în capcană. Nici Maior nu a picat în capcană, pentru că el este unul din exponenții sistemului de putere ocultă care a funcționat în România”. 

Urmare a acestor declarații, ambasadorul României în SUA, George Maior, a transmis „un punct de vedere cu privire la stadiul relaţiilor româno-americane, în contextul interesului manifestat de unele voci publice din România”.

Ambasadorul român nu menționează în niciun moment numele lui Călin Popescu Tăriceanu în comunicatul său, preferând să prezinte fapte și statistici, un bilanț al activității sale la Washington.

Comunicatul Ambasadei României la Washington

„Legăturile dintre România şi SUA au ajuns la punctul culminant de la stabilirea relaţiilor diplomatice în urmă cu aproape 140 de ani

În ultimii ani, relaţia bilaterală dintre România şi Statele Unite ale Americii s-a consolidat profund, pe toate dimensiunile, ajungând la un maxim istoric potrivit tuturor evaluărilor. Apreciem preocuparea unor lideri politici pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic româno-american şi mă bucur că am din nou oportunitatea de a răspunde unor nelinişti ocazionale, prin prezentarea unor date statistice clare care arată indubitabil faptul că legăturile dintre România şi SUA au ajuns la cel mai solid nivel de la stabilirea relaţiilor diplomatice în urmă cu aproape 140 de ani.

Pe această cale, doresc să felicit Ministerul de Externe şi pe toţi diplomaţii români care au lucrat intens în ultimii ani pentru a ajunge în acest punct culminant.

Pentru a ajuta la o înţelegere mai bună a stadiului relaţiilor româno-americane şi a clarifica anumite confuzii, aş dori să informez opinia publică asupra următoarelor realităţi din timpul mandatului meu:

  1. Preşedintele României a fost primul şef de stat din regiunea central şi est europeană care s-a întâlnit cu noul preşedintele SUA, fiind totodată pentru prima dată în ultimii 40 de ani când preşedintele României a susţinut, alături de preşedintele SUA, o conferinţă de presă cu audienţă globală pe peluza din faţa Casei Albe. 

  2. Primul-ministru al României a avut, pentru prima dată în ultimii 15 ani, o întâlnire oficială cu Speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, având totodată întâlniri la nivel înalt cu membri ai Administraţiei americane. 

  3. În ultimii ani, Ambasada României în SUA a organizat peste 25 de vizite oficiale la nivel de prim-ministru, viceprim-ministru şi membri ai tuturor Guvernelor României care s-au succedat în această perioadă, indiferent de culoarea politică. În ultimele două luni, intensitatea contactelor oficiale la nivel înalt care au avut loc la Washington, între reprezentanţii celor două ţări, este fără precedent.

  4. Unele dintre ultimele contacte oficiale la nivel înalt ale unor membri ai Guvernului României cu membri ai Administraţiei americane au implicat ministrul român de Externe care s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu secretarul de stat al SUA, respectiv ministrul român al Energiei care s-a întâlnit, luna trecută, cu secretarul american al Energiei.

  5. În timpul mandatului meu, Ambasada României în SUA a organizat vizite la Washington DC pentru peste 30 de parlamentari români.

  6. Am reuşit să organizăm la Bucureşti, împreună cu partea americană, cea mai mare misiune economică globală, cu participarea a peste 100 de companii americane. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut cu peste 20%, iar exporturile româneşti în SUA s-au intensificat semnificativ, ceea ce răspunde preocupărilor legitime ale liderilor politici de a diversifica parteneriatul româno-american.

  7. Relaţiile culturale dintre cele două ţări s-au intensificat, inclusiv pe fondul celor peste 50 de prezentări analitice, academice sau economice susţinute la universităţi, precum Harvard, Carnegie Mellon, George Washington University şi centre de gândire şi reflecţie prestigioase din SUA, în ultimii patru ani.

  8. Imaginea şi forţa de legitimitate a României în Statele Unite ale Americii s-au îmbunătăţit semnificativ, în condiţiile în care anul trecut, cu ocazia Centenarului, România a fost felicitată prin rezoluţii şi proclamaţii oficiale emise de Camera Reprezentanţilor, 45 de guvernatori reprezentând tot atâtea state americane şi de către primarul capitalei SUA, Washington DC. Aceste documente oficiale emise la 100 de ani de la Marea Unire şi 30 de ani de la căderea comunismului legitimează aspiraţiile naţionale ale românilor pentru libertate şi demnitate susţinute de SUA atunci, acum şi în viitor. Toate proclamaţiile sunt în curs de a fi transmise Muzeului Unirii de la Alba Iulia.  

Ambasada României va lucra intens în perioada următoare pentru organizarea unor vizite în SUA ale preşedintelui, premierului şi a oricărui alt oficial român. De asemenea, lucrăm la perfectarea unor vizite la nivel înalt ale reprezentanţilor SUA în România.

Toate aceste repere au făcut să ajungem astăzi la punctul culminant al relaţiei bilaterale româno-americane din ultimii aproape 140 de ani, cu dezvoltări puternice pe toate planurile: economic, politic, militar, cultural, educaţional. Îi felicit pe această cale pe diplomaţii români şi îi încurajez să îşi păstreze încrederea şi să rămână dedicaţi serviciului public pe care îl îndeplinesc cu eficienţă, asigurând o reprezentare demnă a României în SUA şi în lume”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri