Reacția USR la refuzul PSD de a convoca Parlamentul: „Un precedent foarte periculos”

Data actualizării: Data publicării:
claudiu nasui

Claudiu Năsui, deputat USR și unul dintre parlamentarii al căror nume a fost invocat explicit de înlocuitoarea lui Liviu Dragnea pentru a justifica respingerea solicitării de convocare a unei sesiune extraordinare, precizează că nu a semnat nimeni în locul său și că social-democrații stabilesc „un precedent foarte periculos”. „Practic, ei, de la sine putere, au decis să nu recunoască unele semnături”, a arătat Năsui.

Nu a semnat nimeni în locul meu. Eu am semnat, este semnătura mea în ambele locuri. Faptul că coaliția de guvernare recurge acum la tactici atât de puerile încât să nu recunoască semnăturile opoziției arată disperarea care există în tabăra dânșilor și arată o strategie pe care dânșii o adoptă. Au adoptat-o și cu protestele din 10 august, o adoptă și acuma și strategia este că ofensiva este cea mai bună apărare. Adică, ei comit abuzuri, ei au aceste probleme penale pe care le vedem o țară întreagă, ei comit sau ordonă să se comită abuzurile pe care le-am văzut și pe 10 august și, în schimb, retorica și tehnica de comunicare este să acuze opoziția sau pe altcineva”, a declarat Claudiu Năsui, după ședința în care majoritatea PSD-ALDE a decis respingerea solicitării opoziției de convocare a unei sesiuni extraordinare în care să fie înființată o comisie parlamentară de anchetă pentru violențele din 10 august.

„Avem o putere care refuză să-și asume propriile greșeli și ceea ce s-a întâmplat stabilește un precedent foarte periculos în istoria parlamentarismului românesc și anume Biroul Permanent nu recunoaște semnături. Deci, practic, ei, de la sine putere, au decis să nu recunoască unele semnături și culmea, nu o recunosc pe a mea, adică a persoanei care este de față cu ei”, a mai spus deputatul USR.

Solicitarea făcută de partidele din opoziţie pentru convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară a fost respinsă în şedinţa Biroului Permanent care a avut loc luni, a anunțat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, căreia Liviu Dragnea i-a delegat atribuţiile în perioada în care el este în concediu. Printre motivele invocate de reprezentanta PSD: capul de tabel la lista de semnături și existența unor diferențe la unele semnături între varianta de pe tabel și varianta de pe solicitare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...