După ce meciul din ultima etapă a play-off-ului Ligii a 4-a dintre FC U Craiova și Jiul Podari a fost anulat, pe motiv că echipa Jiul ar pleca la mitingul PSD de sâmbătă, primarul localității Podari, Gheorghiță Constantin, a negat acuzațiile și a venit cu o explicație pentru anularea partidei.
Primarul a afirmat că a luat decizia ca meciul cu FC U Craiova să nu se joace pentru că...îi este frică de suporterii echipei lui Adrian Mititelu.
"Puteți să vedeți mâine, când se pleacă la miting, că nu va pleca niciun fotbalist. Sunt niște sclerozați. Nu există așa ceva, antrenorul și primarul nu au mers la jucători. Numai prostii! Asta-i opoziția nenorocită de la noi. Un lucru neadevărat, necinstit! Primarul și antrenorul n-au avut nicio treabă. N-o sa mearga niciun jucător la miting.
Noi am mai jucat cu Universitatea, iar galeria lor, când a venit ultima dată, ne-a distrus gardul, au distrus tot, tot, tot! Au rupt în picioare și gardul! Ce să facem, să ne judecăm cu ei? Cum să mai joci cu ei? Nici nu ne mai interesa acest meci, nu vedeți cât de răi sunt?", a spus Gheorghiță Constantin pentru Ziare.com.
Totuși, primarul a recunoscut că 100 de oameni din localitate vor participa la miting și că finanțarea o vor face organizațiile PSD, adăugând că nu va pune la dispoziția manifestanților autobuzul de deplasări al fotbaliștilor.