Reacția lui Paul Stănescu după ce Klaus Iohannis a sesizat CCR

Data publicării:
PAUL_STANESCU_171016_BP_STANESCU_PAUL_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat vineri, după prezentarea bilanţului său de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, că şi el, şi premierul Viorica Dăncilă vor respecta decizia Curţii Constituţionale cu privire la sesizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis în care contestă desemnarea sa pentru conducerea operativă a Guvernului. Stănescu a mai spus că toţi trebuie să respecăm Constituţia şi legile, "indiferent cum ne cheamă şi ce funcţii avem".

PAUL_STANESCU_171016_BP_STANESCU_PAUL_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

"Am văzut şi eu ştirea înainte de a veni în conferinţa de presă. E decizia preşedintelui. Sigur că doamna prim-ministru şi eu vom respecta decizia CCR. Eu cred că în acest conflict CCR va da o decizie cât mai repede şi sigur că respectăm deciziile CCR. Toţi trebuie să respectăm Constiuţia şi legile ţării, indiferent cum ne cheamă şi ce funcţii avem", a spus Paul Stănescu, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru României şi Preşedintele României, şeful statului contestând desemnarea lui Paul Stănescu pentru conducerea operativă a Guvernului pe durata absenţei Vioricăi Dăncilă.

Iohannis afirmă că "prin desemnarea unui alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile prim-ministrului, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru şi-a arogat o atribuţie care, potrivit Constituţiei aparţine altei autorităţi publice, respectiv Preşedintelui României, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin.(3) din Constituţie".

"Or, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, desemnat prin Decizia nr. 247/2018 să exercite atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României, nu poate să conducă şedinţele Guvernului şi nici să semneze valabil actele adoptate de Guvern, aceste atribuţii revenind, în condiţiile art. 24 şi ale art. 27 din Legea nr. 90/2001, în mod exclusiv prim-ministrului învestit de Parlament", argumentează preşedintele în sesizare.

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita, în perioada 6 - 13 august, atribuţiile premierului Viorica Dăncilă privind conducerea operativă a activităţii Guvernului, potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial. În această perioadă, Viorica Dăncilă va fi în concediu de odihnă.

Conform unei decizii a premierului publicată marţi în Monitorul Oficial, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita în perioada 6-13 august atribuţiile de prim-ministru privind conducerea operativă a Guvernului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei