Rareș Bogdan: Sunt în top 5 încredere la politicieni. Ludovic Orban este „puțin sub mine”

Data actualizării: Data publicării:
rares bogdan si ludovic orban vorbind unul langa altul
Rareș Bogdan și Ludovic Orban. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Rareș Bogdan, primvicepreședintele PNL, a anunțat vineri seară la Digi24 că se află în top 5 al încrederii în politicieni și că Ludovic Orban, președintele PNL, se poziționează „puțin sub” el.

„Eu sunt în topul încrederii în România, pe sondajele de opinie necomandate de mine, că nu am bani să comand sondaje și nici n-am interes, că dacă aș avea poate aș găsi niște bani. Sunt în top 5 încredere la politicieni, asta-i deranjează foarte mult pe domnii (de la PSD, n.red.), pentru că în zona dreptei, imediat după președintele Iohannis sunt eu la încredere. Se tem de asta și de ce? Pentru că le este frică”, a spus Rareș Bogdan, vineri seară, la Digi24.

Întrebat cum stă Ludovic Orban, el a răspuns că „este puțin sub mine, dar e foarte sus. Foarte sus! Dar puțin sub, pentru că e țintă la guvernare, doar de asta”.

„Dar a fost și înainte la fel. E țintă, e omul care încearcă să țină corabia, e normal să fie așa, sunt convins că după ce vor vedea efectele, dânsul va crește din nou și va fi... și acum e suficient de sus”, a completat primvicepreședintele PNL.

El a adăugat că sunt două persoane care au ieșit din pandemie cu o imagine mai bună decât cea cu care au intrat, fără a fi la guvernare direct, ci doar din zona politicii. „Eu și Victor Ponta. Așa dau patru sondaje de opinie”, a spus Rareș Bogdan.

„Victor Ponta se poziționa tot timpul cu acel lighean în care adună voturi din ce cade de la guvernare. Eu, probabil pentru că la câteva teme m-am poziționat normal. Teama lor este că PNL are o strategie prin care să mă folosească în campania electorală după modelul Băsescu – vin la primărie. Pot să le spun extrem de clar, cum am repetat-o, nu candidez! Ca să mă lase în pace, pentru că vot continua. Știu exact ce vor să facă”, a mai spus Rareș Bogdan.

„Problema lor numărul 1 este că, pe data de 15 august, Rareș Bogdan va candida la primărie, că de fapt Nicușor Dan e un iepuraș. Nu e așa, Nicușor Dan va fi primarul Bucureștiului. Va câștiga en fanfare campania. Deci nu există această strategie, eu nu candidez la primărie. Își concentrează atenția pe un om u care nu se bat în perioada următoare”, a adăugat el.

„Pe 15 (august) voi fi la Mănăstirea Nicula, la slujbă, mă duc de 15 sau de 20 de ani, pentru că e marele hram al mănăstirii”, a completat Rareș Bogdan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”