RAPORTUL MCV. 23 de parlamentari ar trebui să demisioneze

Data publicării:
3101 20alesi 20demisie-46829

Dacă Parlamentul României ar respecta recomandările Comisiei Europene în privinţa incompatibilităţii, atunci 23 de senatori şi deputaţi ar trebui să reununţe la mandat. În această situaţie se află patru foşti miniştri, opt senatori şi 11 deputaţi.

Printre parlamentarii care sunt în proces cu ANI se numără foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi, deputaţii Oana Niculescu-Mizil şi Mate Andras, senatorii Cristian Rădulescu şi Florian Popa.

Pentru ei, oficialii de la Bruxelles au recomandări clare.

„De exemplu, să demisioneze atunci când există un raport din partea ANI. E nevoie de reguli mai clare pentru parlamentarii acuzaţi de corupţie sau incompatibiliate”, a spus Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Parlamentarii aflaţi în această situaţie nu par deloc dispuşi să urmeze recomandările Comisiei Europene.

„ANI poate să aibă anumite obiecţiuni, dar pe lege oamenii au dreptul să fie şi judecaţi că ăla e doar un act de constatare unilateral”, a declarat senatorul PDL Dumitru Oprea.

Un alt parlamentar vizat de raportul MCV, deputatul PSD Vasile Bleotu, a spus: „E vorba de mandatul trecut. Acţiunea e în instanţă. Nu s-a finalizat. Iar pentru actualul mandat aştept un punct de vedere de la ANI”.

Preşedinţii celor două camere nu au făcut niciun comentariu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, nu a avut încă o poziţie oficială faţă de observaţiile Comisiei Europene, iar omologul său de la Senat a refuzat să comenteze.

„Dacă este vorba de MCV, daţi-mi voie să consult raportul. Nu fiți atât de nerăbdători. Lucrurile serioase se construiesc cu răbdare. Despre raportul MCV, după ce îl citesc. La prima vedere este scris mic, trebuie să îmi pun ochelarii”, a declarat Crin Antonescu.

Săptămâna trecută, aleşii şi-au votat un nou Statut, care nu are reglementări clare, cu termene precise, privind procedura de ridicare a imunităţii, aşa cum recomandă Comisia Europeană. Astfel, nu se dă un termen până la care să fie soluţionată o cerere a procurorilor de ridicare a imunităţii unui parlamentar.

Prin urmare, se poate repeta oricând un caz precum cel al fostului ministru Laszlo Borbely, care a fost tergiversat timp de aproape opt luni în Camera Deputaţilor.

În afară de Borbely, Parlamentul a mai respins alte două cereri de ridicare a imunităţii. Este vorba despre deputatul PSD Ion Stan şi liberalul Victor Paul Dobre.

Parlamentari incompatibili

Eduard Hellvig

Liviu Pop

Ovidiu Silaghi

Ecaterina Andronescu

Florian Popa

Trifon Belacurencu

Sorin Lazăr

Dumitru Oprea

Cristian Rădulescu

Rozalia Biro

Daniel Mora

Paul Ichim

Vasile Bleotu

Oana Niculescu Mizil

Sonia Drăghici

Marian Neacşu

Florin Pâslaru

Vasile Gliga

Anghel Stanciu

Cristian Rizea

Mate Andras

Kerekes Karoly

Sursa: www.portal.just.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...