Raport: Primăria București, lipsă totală de transparență

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea pmb

La șase luni de la câștigarea alegerilor, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, alături de majoritatea formată din PSD și ALDE din Consiliul General, au reușit să închidă aproape complet primăria pentru cetățeni - este concluzia unui raport realizat de ActiveWatch, Centrul de Resurse pentru participare publică CeRe, Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România OPTAR și Funky Citizens.

gabriela firea pmb

„Primăria Generală a devenit o fortăreață, atent păzită prin practici abuzive, fiind coordonată de o administrație ocultă care împiedică participarea publică a cetățenilor. Organizațiile semnatare au analizat modul în care au fost respectate prevederile legale în domeniul transparenței decizionale și implicării cetățenilor în deciziile publice. Primele șase luni la Primăria Generală au fost unele opace, în care exercițiul de dezbatere publică a fost mai degrabă un accident”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Organizațiile semnatare fac un apel public către primarul general să aplice și să respecte cadrul legal ce vizează transparența decizională și să transpună în fapte principiile de transparență enunțate în campania electorală.

„Facem un apel și către membrii Consiliului General, cărora le solicităm să reprezinte și să deservească interesul public, să fie o voce a comunității locale în ședințele CGMB și să refuze votul proiectelor care nu respectă etapele legale minime obligatorii (procedura de consultare publică pentru proiectele de acte normative)”, precizează sursa citată.

Principalele concluzii ale raportului reliefează că dintre cele 149 de acte normative doar 7 au fost în dezbatere publică. De asemenea, dintre cele 751 de dispoziții de primar doar 10 sunt publice pe site-ul Primăriei Generale.

„A fost închisă "cantina", sala din incinta Primăriei Generale în care cetățenilor le era permis să vizioneze ședința de Consiliu General. Practic, în acest moment, este imposibil pentru un cetățean să participe la o ședință de Consiliu General. Mai mult, în lipsa conexiunii la internet și a unui computer, acesta nu poate afla ce se discută în cadrul ședințelor de Consiliu, chiar dacă ele sunt transmise live pe site-ul PMB. Se păstrează practica de a descuraja orice demers de studiere și analiză a bugetului Primăriei Generale prin postarea pe pagina instituției a unor forme de buget scanate și care nu sunt prezentate și în secțiunea de dezbatere publică a site-ului PMB”, sunt alte concluzii ale raportului.

Intervențiile opoziției, întrerupte

Se menționează că membrii Consiliului General (în principal reprezentanții USR, PNL și PMP) sunt împiedicați de președintele de ședință să dezbată proiectele.

„Intervențiile lor sunt abrupt întrerupte, lucru care aduce un deserviciu major interesului public. Primăria Generală nu a publicat datele de contact și programul de audiențe ale consilierilor generali, anulând practic posibilitatea de interacțiune instituțională între cetățeni și aleșii locali”, se mai arată în comunicatul citat.

Semnatarii reamintesc că au inițiat procedurile de anulare în instanță a actelor normative din ședința CGMB din 21 septembrie.

„De asemenea, ne-am adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării având în vedere ședința din 21.09.2016 în care nu ne-a fost respectat dreptul de a ne adresa Consiliului General (aflată încă în analiză)”, au mai precizat semnatarii.

Pe 19 septembrie, ActiveWatch și Fundația Centrul de Resurse pentru participare publică îi solicitau primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, retragerea de pe ordinea de zi a CGMB a 31 de proiecte de hotărâre și publicarea lor în secțiunea dedicată dezbaterilor publice.

Ulterior, Primăria Capitalei a precizat că cele 31 de proiecte nu reprezintă acte cu caracter normativ în accepțiunea Legii 52/2003 privind transparența decizională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...