Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat, joi, după ședința Biroului Politic Național la care nu a participat președintele partidului, Ludovic Orban, că aceasta a fost convocată statutar iar peste 70% din membrii au votat în unanimitate susținerea premierului Florin Cîțu în toate demersurile sale. Pe de cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, spune că premierul “și-a dovedit limitele, a dovedit că a folosit abuziv puterea cu care a fost învestit de această coaliție” și cere PNL să facă o nouă propunere de premier. Moșteanu a afirmat că vineri va avea loc o ședință a coaliției și nu exclude susținerea lui Ludovic Orban ca premier, cu care are o colaborare foarte bună.
Rareș Bogdan: „BPN a fost convocat statutar de peste 30% din membrii BPN, din cei 80 și s-a adoptat o rezoluție. A fost dat un vot de susținere a premierului Florin Cîțu. Au participat peste 70% din membrii BPN și s-a votat în unanimitate susținerea lui Florin Cîțu ca prim-ministru și în toate demersurile sale”.
Rezoluția adoptată de BPN poate fi consultată aici.
„Considerăm că ce s-a întâmplat ieri și azi dimineață, declarațiile, unele dintre ele, ușor mai radicale ale partenerilor noștri au necesitat acest BPN pentru a arăta susținerea pe care se bazează Florin Cîțu”, a mai spus Bogdan.
Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR PLUS:
„Poziția USR PLUS este foarte clară și fermă. Premierul Cîțu a pierdut susținerea USR PLUS pentru a conduce în continuare acest guvern de coaliție. În momentul acesta Cabinetul Cîțu funcționează fără o susținere majoritară parlamentară.
Am cerut coaliției o întâlnire în cursul zilei de azi. Ceilalți lideri ai coaliției au diverse agende, nu a fost posibilă. Înțelegem că mâine ne vom întâlni în ședința coaliției în care premierul Cîțu trebuie să înțeleagă să facă un pas în spate. Și-a dovedit limitele, a dovedit că a folosit abuziv puterea cu care a fost învestit de această coaliție și cerem PNL să facă o nouă propunere de premier.
Vrem să continuăm această coaliție de guvernare, în această structură, cu această structură ministerială. Nu se pune problema să facem schimb de ministere, să facem tot felul de trocuri.
Dacă Florin Cîțu se agață de scaunul de la Palatul Victoria, așa cum l-am pus în Parlament, îl vom da jos tot în Parlament”.
Despre susținerea lui Ludovic Orban ca nouă variantă de premier, Moșteanu spune că, deși în urmă cu 9 luni USR PLUS nu îl dorea ca șef de guvern, “foarte multe lucruri s-au schimbat”.
„V-am mai spus și acum câteva luni. Personal lucrez foarte bine cu Ludovic Orban, din poziția de lider de grup. Dânsul este președinte la Camera Deputaților. Am o colaborare foarte bună și am văzut un om echilibrat, cu un fler politic, care își ține cuvântul dat. Decizia finală va fi în coaliție. Decizia USR PLUS va fi luată în organele statutare.
Colegii de coaliție nu au ținut cont de ce am zis noi. Au vrut să meargă înainte, să treacă cu tancul peste noi. Acest lucru nu se va întâmpla.
Orice discuție în coaliție începe de la demisia premierului Cîțu”, a mai spus Moșteanu.
Florin Cîțu a primit, joi dimineață, votul unanim al conducerii PNL pentru a rămâne în funcția de prim-ministru. 54 de voturi au fost exprimate, din 54 de lideri liberali prezenți. Chiar și Ilie Bolojan, liderul de la Oradea, un contestatar al premierului, a spus în ședință că îl susține pe acesta.
De altfel, Orban a ținut să facă declarații în timp ce Florin Cîțu se afla în ședință cu cei din PNL, pentru a contesta legitimitatea acestei reuniuni.
„Am decis să nu particip la această ședință despre care nu am fost informat, nu am putut să verific îndeplinirea condițiilor statutare de convocare. Președintele partidului este garantul respectării statutului și atâta timp cât eu nu am toate informațiile necesare cu privire la convocarea unui for statutar al PNL, nu pot să știu dacă este statutar sau nu”, a spus Orban.
USR PLUS a decis miercuri seara să-i retragă lui Cîțu sprijinul politic și a anunțat că, în cazul în care PNL nu va veni cu o altă propunere pentru funcția de prim ministru, partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș va depune moțiune de cenzură.
Editor : Alexandru Costea