PSD vrea să schimbe tot sistemul electoral

Data publicării:
liviu dragnea fb-3

Sub Liviu Dragnea, PSD începe să aibă altă viziune faţă de perioada Victor Ponta. Toate partidele au votat anul trecut la unison revenirea la sistemul de liste pentru parlamentare. Au spus adio sistemului uninominal şi pentru preşedinţii de Consilii Judeţene. Acum însă, liderul PSD s-a răzgândit. 

„Eu îmi doresc ca începând de la preşedintele României şi până la un primar, să fie acelaşi sistem de vot şi pentru primar şi pentru preşedinte de Consiliu şi pentru parlamentari şi pentru preşedinte. Uninominal, cu unul sau două tururi, dar să fie de sus până jos acelaşi lucru, ca să avem totuşi o coerenţă”, a spus Liviu Dragnea.

Deşi nu spune clar dacă doreşte ca preşedintele ţării să fie ales dintr-un singur tur sau două tururi, liderul PSD precizează că sprijină acest principiu încă din 2011.

Liberalii îi reamintesc însă că PSD a votat anul trecut lege electorală care a eliminat sistemul uninominal pentru şefii de CJ şi Parlament. Mai mult, PSD nu a fost de acord în acest an cu sistemul în două tururi pentru primari.

Mai aşteptaţi să se gândească până mâine, că sigur are altă opinie şi vă răspundem atunci. A votat tot PSD-ul, împreună cu domnul Dragnea, domnul Dragnea uită că a votat această lege”, a explicat co-președintele PNL Alina Gorghiu.

Nici cei din UDMR nu sunt încântaţi de schimbare frecventă a sistemului de vot.

„Ar trebui să decidem pentru o perioadă mai lungă, nu după fiecare mandat mai schimbăm un pic. Problema este că nu suntem consecvenţi, nu putem să fim consecvenţi, nici când e vorba despre alegeri, nici când e vorba de finanţarea campaniilor electorale, dintr-o extremă cădem în extrema cealaltă”, a spus președintele UDMR Kelemen Hunor.

Dacă în trecut era un susţinător înfocat al sistemului uninominal, fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a schimbat şi el optica. Crede că uninominalul introdus în 2008 a fost o mare greşeală a mandatului său şi că românii nu sunt pregătiţi pentru acest sistem.

La viitoarele alegeri parlamentare sistemul de vot este pe listă, modificarea fiind posibilă doar pentru alegerile din 2020, după un nou vot în Parlament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...