PSD - o istorie zbuciumată. De la consens la cuțitele lungi
Istoria PSD se leagă de primele momente de după căderea regimului comunist, când Ion Iliescu preia inițiativa.
„Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naționale care să înceapă să pună ordine”, anunța în acele zile Ion Iliescu.
Apare Frontul Salvării Naționale, siglă sub care Ion Iliescu candidează, pe 20 mai 1990, la Președinția României.
„Iliescu, Iliescu! Iliescu te votăm cu tot neamu', ca să moară de necaz Rațiu și Câmpeanu!” - era unul dintre sloganurile strigate atunci de simpatizanții lui Ion Iliescu.
Ion Iliescu obține un scor uriaș: 85% din voturi. Succesului i se opune însă fenomenul Piața Universității: studenți și intelectuali contestă regimul. Pe 13 iunie, minerii vin la București ca să pună capăt protestelor. Ion Iliescu câștiga astfel o „liniște” propice dezvoltării Frontului Salvării Naţionale. În 1992, se desparte definitiv de Petre Roman, pe care îl numise între timp premier. Apare Frontul Democrat al Salvării Naționale cu care Ion Iliescu ia încă un mandat de preşedinte. Doi ani mai târziu, după fuziunea cu formațiuni mai mici, se naște Partidul Democraţiei Sociale din România, partidul cu cei mai mulți primari, consilieri și parlamentari. Primul hop în cariera sa politică sunt alegerile din 1996.
„Înnoirea aceasta s-a realizat tocmai pentru că oamenii PDSR-ului nu au mai fost aleși de oameni, tocmai pentru că au fost percepuți ca un partid legat de corupție. În regimul Iliescu, în timp de șapte ani, nicio persoană importantă, cu funcții în Guvern, nicio persoană de la Guvern, din anturajul Președinției, nu a fost condamnată”, spunea Emil Constantinescu.
Ion Iliescu pierde alegerile prezidențiale în fața lui Emil Constantinescu. PDSR intră în opoziție. Un an mai târziu partidul înregistrează prima ruptură. Teodor Meleșcanu pleacă din partid.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Până în 2000 însă, PDSR se reface, iar Ion Iliescu ajunge din nou în finala alegerilor pentru Cotroceni cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, și câștigă detașat. Adrian Năstase, până atunci secundul lui Ion Iliescu, devine președinte PDSR și premier.
„Nu susținem doar un lider politic, noi sprijinim valorile pe care le promovează: onestitate, moralitate, toleranță și solidaritate”, spunea Adrian Năstase în campania din anul 2000.
În era lui Adrian Năstase, liderii locali și regionali își consolidează puterea. În 2001, în urma mai multor fuziuni, PDSR devine PSD. Este prima încercare de rebranduire. Trei ani mai târziu, cu cel mai mare partid în spate şi toate parghiile guvernării, Adrian Năstase nici nu se gândea că va pierde Președinția României în fața lui Traian Băsescu.
„Deocamdată, mă bucură faptul că sondajul de la ieșirea de la vot, care a fost prezentat de către CURS, îmi dă un avantaj de aproximativ 160 de mii de voturi. (Năstase, Năstase...!!!) Vă mulțumesc tuturor și să sperăm că mâine dimineață vom avea rezultatele pe care le merităm!!!! Vă mulțumesc! (Aplauze)”, spunea Adrian Năstase în 10 decembrie 2004.
Până a doua zi aplauzele s-au stins, iar locul lor a fost luat de noi răfuieli politice. Cu un Adrian Năstase învins, partidul se lasă din nou pe mâna lui Ion Iliescu. Acesta preia temporar șefia cu mandatul de a organiza Congresul din aprilie 2005. Grupul de la Cluj îi este potrivnic şi cere reformă totală. Un tânăr considerat de viitor, Mircea Geoană, câştigă susţinerea mai multor baroni locali şi organizaţii şi, în mod neaşteptat, îl învinge pe Ion Iliescu. Era vremea lupilor tineri în PSD. Seniorul social-democraţilor nu avea să uite trădarea nici după cinci ani.
„Mi s-a servit o lecțíe nemeritată în 2005 și atunci s-a apelat la mine ca la salvatorul partidului. Și am fost de bună-credință, am venit ... amintiți-vă...dar asta e, lumea e schimbătoare”, declara Ion Iliescu rememorând momentul.
Un an mai târziu, Mircea Geoană forțează, într-o ședință-maraton, debarcarea lui Năstase din toate funcțiile. I se reproșează nu numai pierderea alegerilor, dar mai ales dosarele în care era cercetat de procurori. Mircea Geoană își pune mandatul pe masă și le cere șefilor de organizații să aleagă între el și Adrian Năstase. Două treimi din filiale sunt de partea lui, doar 16 îl mai susțin pe fostul premier.
Trei ani mai târziu, Geoană avea să trăiască el însuşi gustul amar al eşecului la prezidenţiale. Confruntarea finală cu Traian Băsescu i-a fost fatală.
„Nici mie nu-mi place domnul Vântu...Dar aseară, v-a plăcut...Aseară când v-ați dus la el, v-a plăcut?!” a fost fraza memorabilă rostită de Traian Băsescu, cea care, probabil, în cele din urmă, a și întors rezultatul alegerilor.
Sondajele din seara alegerilor îi erau toate favorabile lui Mircea Geoană. Așa că Mircea Geoană s-a bucurat prea devreme.
„Împreună am învins! De azi sunt președintele tuturor românilor și îi voi trata cu egal respect!”, proclama bucuros Mircea Geoană, într-o altă frază care a rămas în istorie.
Pentru PSD urmează Congresul din februarie 2010 care îl egalează ca tensiune pe cel din 2005. Aceiaşi oameni fac jocurile, doar că unii sunt acum în altă tabără. Grupul de la Cluj nu mai este de partea lui Geoană ca în 2005, ci, în numele reformei, liderii din Transilvania trec de partea lui Victor Ponta. Acesta din urmă ajunge, peste noapte, din purtătorul de cuvânt al candidatului la şefia partidului Mircea Geoană adversarul lui Geoană.
Miron Mitrea, Radu Mazăre și Ion Iliescu sunt și ei de partea tânărului Victor Ponta.
Viorel Hrebenciuc, Cristian Diaconescu și Marian Vanghelie îi rămân fideli lui Mircea Geoană.
Radu Mazăre: Mă retrag, îl susțin pe Ponta!
Miron Mitrea: Mă retrag, îl susțin pe Ponta!
Cristian Diaconescu: Mă retrag, îl susțin pe Geoană!
Hulit și adorat în partid deopotrivă, Ion Iliescu ridică sala în picioare cu discursul său. Și îi dă lovitura de grație lui Mircea Geoană. Polița pentru cuțitul înfipt în spate la Congresul din 2005 era plătită:
„Rămân alături de partid, rămân membru al partidului, nu am nevoie de niciun fel de titulaturi, eu am brand-ul meu...”
Victor Ponta, adus în partid și promovat de Adrian Năstase, câștigă președinția PSD. Apare o nouă garnitură de lideri formali sau informali: Valeriu Zgonea, Dan Șova, Sebastian Ghiță.
Ion Iliescu rămâne președinte de onoare, iar pentru Adrian Năstase, condamnat de două ori și trimis la închisoare, este păstrată șefia Consiliului Național al PSD sine die. După ce ispășește prima condamnare, este primit cu brațele deschise la Congresul PSD.
În schimb, Mircea Geoană este suspendat, apoi exclus din PSD. Sunt și plecări din partid, imediat după Congres: Cristian Diaconescu și Marian Sârbu. Împreună cu Gabriel Oprea înființează UNPR, a doua formațiune ruptă din PSD, după APR-ul lui Meleșcanu. Supărările se sting însă repede. Apare USL, o forță ce pare de neînvins. Alegerile locale și parlamentare din 2012 sunt câștigate cu procente demne de alegerile anilor '90. Victor Ponta devine premier, apoi, după ruperea USL, candidat la Președinția României.
„Iese soarele pe strada și în țara noastră”, proclama Victor Ponta în campanie.
Două luni mai târziu, soarele pe care îl promitea Victor Ponta social-democraţilor, sătui să piardă alegeri după alegeri, avea să fie din nou acoperit de nori. PSD a înregistrat încă un eşec în alegerile prezidenţiale. De data aceasta, însă, frământările interne nu au răsturnat conducerea, ca în alte dăţi. Nu era pregătită nicio nouă garnitură de lideri care să-i înlocuiască pe Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Iar menţinerea guvernării i-a asigurat premierului o aparentă linişte. În vară, însă, Victor Ponta s-a retras brusc de la şefia PSD şi i-a făcut loc, fără intenţie, camaradului său de până atunci, omul numărul doi în PSD, Liviu Dragnea.
Citiți și:
DOCUMENTAR Digi24. Dinastia PSD
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
