PSD, despre decizia CCR: Fără pensii speciale pentru parlamentari! Vom repeta procedura ori de câte ori e nevoie

Data actualizării: Data publicării:
Sigla PSD.
Sediul PSD. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Social-democrații anunță că nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru parlamentari: „Vom repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, dar, în final vom ajunge la rezultatul dorit”.

„Poziția PSD este foarte clară: fără pensii speciale pentru parlamentari! Am luat decizia de a desființa pensiile speciale ale parlamentarilor demult și nu ne-am schimbat opțiunea! De aceea, așteptăm motivarea CCR și vom repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, dar, în final vom ajunge la rezultatul dorit”, transmit pe Facebook social-democrații.

Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, au stabilit, joi, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR, potrivit unor surse din Curtea Constituțională.

Decizia a fost luată cu majoritate voturi.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

„De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare”, se menționa în Legea 7/2021.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri