PSD dă vina pe PNL pentru ordonanța care impune „taxa pe soare”. PNL: PSD a avizat OUG-ul

Data actualizării: Data publicării:
ID206225_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, alături de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

PSD l-a acuzat duminică pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, de taxarea, prin ordonanță de urgență, impusă cetățenilor și firmelor care au investit în panouri fotovoltaice. Acuzația vine la puțin timp după ce USR a criticat guvernul PSD-PNL pentru emiterea acestei ordonanțe care introduce, practic, „taxa pe soare”. Surse guvernamentale susțin că OUG a avut avizele de la ministerele și instituțiile conduse de PSD: SGG, ANRE, Ministerul Finanțelor, iar miniștrii PSD nu au ridicat nicio obiecție în ședința de guvern în care a fost adoptată ordonanța.

„Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW. Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, într-o postare publicată pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Radu Oprea a spus că „europarlamentarii PSD propun și primesc aprobarea Parlamentului European” pentru simplificarea procedurilor și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW.

„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce? De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma "Statele membre pot să taxeze..."? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.

USR a acuzat guvernul Ciucă de emiterea unei ordonanțe de urgență „care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare”, care îi vizează pe cei care au investit în panouri fotovoltaice. USR a cerut stoparea publicării în Monitorul Oficial a ordonanței pe motiv că actul normativ pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă.

„România este un stat european care doreşte să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim şi o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD şi PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu preţul sacrificării producţiei de energie în plină criză energetică. Guvernul de securişti socialişti atinge noi culmi ale proastei guvernări", a spus Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri