USR propune, printr-un proiect de lege, ca toate donaţiile acordate partidelor politice peste un salariu minim pe economie să fie publicate, precum şi posibilitatea ca subvenţia de la buget a partidelor să fie suspendată în cazul în care ocupă funcţii de conducere persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie.
Parlamentarii USR Tudor Benga, Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi au iniţiat o propunere legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Tudor Benga a precizat, la o conferinţă de presă, că proiectul schimbă filosofia finanţării partidelor politice.
„Schimbăm un pic filosofia, (...) reducem plafoanele de contribuţii în linie cu recomandările GRECO, punem şi un plafon minim sub care donaţia este confidenţială, practic, la un salariu minim, cel care face o donaţie sub salariu minim poate să rămână poate să rămână confidenţială, dar tot restul donaţiilor le punem online, obligăm partidele să publice atât pe site-urile publice, cât şi pe site-ul AEP, astfel încât oricine să poată verifica donaţiile care au fost făcute. (...) De asemenea, introducem un instrument de asanare a clasei politice care este folosit în Spania şi anume o posibilitate de a suspenda subvenţia partidelor în cazul în care în organismele lor de conducere sunt persoane condamnate pentru infracţiuni electorale sau pentru infracţiuni de corupţie. Acest instrument este folosit în Spania şi îl punem la dispoziţia AEP să îl suspende până la remedierea situaţiei”, a precizat Benga.
El a mai spus că proiectul propune şi schimbarea modalităţii de distribuţie a finanţării publice, astfel încât şi partidele mici şi cele locale să intre la finanţare.
„Până acum, subvenţia se ducea la 75% în funcţie de rezultatele de la parlamentare, 25% în funcţie de rezultatele de la locale. Acum schimbăm proporţia, va fi 50%-50%. Acum, important este că scădem plafonul de la care se poate intra la finanţare. Până acum se putea trebuia să ai minim 50 de consilieri aleşi la nivel local astfel încât să intri la finanţare. Acum, câtă vreme există un mandat de consilier local, orice organizaţie politică intră la finanţare. În felul acesta încurajăm democraţia la firul ierbii”, a explicat Benga.
El a menţionat şi faptul că prin acest proiect împrumuturile acordate partidelor nu se mai pot transforma în donaţii.
„De asemenea, închidem şi o altă portiţă care exista înainte, anume de a transforma împrumuturile ulterior în donaţii. Împrumuturile nerambursabile să se transforme în donaţii. Şi ultimul lucru destul de important este faptul că decontarea cheltuielilor care până acum se ducea integral la candidaţi, acum se va duce 50% la candidaţi şi 50% la partid. Închidem o portiţă de abuzare a sistemului pentru îmbogăţire fără justificare”, a mai precizat Benga.
Potrivit prevederilor proiectului, „acordarea subvenţiei de la bugetul de stat poate fi suspendată temporar, prin decizie a AEP pentru ocuparea funcţiilor de conducere internă de la nivel naţional şi local de către persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie”.
Termenul acordat partidelor politice pentru remedierea neregulilor constatate nu poate fi mai mare de 30 de zile. Decizia de suspendare temporară a acordării tranşelor lunare de la bugetul de stat poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, care trebuie să se pronunţe în termen de 15 zile de la sesizare. Hotărâre instanţei este definitivă, mai prevede proiectul.
Conform celor propuse în proiect, partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial, partea I, precum şi de a transmite pentru publicare pe pagina de internet a AEP până la data de 30 aprilie a anului următor lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru întregul partid, lista persoanelor fizice şi juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depăşeşte 20 de salarii de bază minime brute pe ţară, suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite.
Totodată, partidele politice au obligaţia de a transmite spre publicarea pe pagina de internet a AEP până la data de 30 aprilie a anului următor lista persoanelor fizice şi juridice care au efectuat în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte un salariu de bază minim brut pe ţară pentru întreg partidul, lista persoanelor fizice şi juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depăşeşte două salarii de bază minime brute pe ţară, lista formaţiunilor nepolitice care au desfăşurat activităţi cu titlu gratuit în beneficiul partidului în timpul campaniei electorale şi a campaniei pentru organizarea referendumului.
Donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte un salariu de bază minim brut pe ţară pe durata unui an se vor efectua numai prin conturi bancare.
Sursă: Agerpres