PROIECT | Primarul e condamnat, partidul plătește. Primele reacții

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015-17

Potrivit iniţiatorului, proiectul legislativ care modifică legea privind alegerile locale şi statutul aleşilor, este o consecinţă a scrutinului din 5 iunie, atunci când foarte mulţi candidaţi cu probleme penale au fost aleşi sau realeşi primari.

Daniel Fenechiu, deputat neafiliat, iniţiator: „Am venit cu amendamentele corespunzătoare în care precizam că dacă o persoană care, la momentul în care a fost aleasă era urmărită penal, este condamnată şi-şi pierde mandatul, atunci, solidar cu partidul, dacă a candidat pe lista unui partid, şi respectiv singur dacă a candidat ca independent, să plătească costul de organizare a alegerilor viitoare”.

În acest sens, viitoarele dosare de candidaţi vor cuprinde o declaraţie în care candidatul să precizeze clar dacă este urmărit penal. Nu ar trebuie să lipsească nici declaraţia şefului partidului care îl susţine pe candidat şi care, în scris, îşi asumă responsabilitatea unei posibile decontări a noilor alegeri. Iniţiativa nu pare să aibă nici susţinerea social-democraţilor, nici pe cea a liberalilor.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: „Ei când se inspiră să facă nişte iniţiative legislative de genul ăsta ar trebuie să se inspire şi din practică europeană, americană. Asta e o prostie maximă, cum să plătească partidul? Partidul primeşte ceva din salariul primarului sau cum? Partidul susţine oamenii pe care îi propun organizaţiile respective.

Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt PNL: „Criteriul care ar trebui să facă diferenţa între alegerea unui asemenea candidat într-o funcţie sau respingerea lui este votul public. În aparenţă, proiectul îmi pare profund neconstituţional, chiar dacă este unul moral. Nu există legislaţie europeană în acest sens şi nici nu cred că ar avea succes un asemenea proiect legislativ”.

Dacă modificările ar trece de votul parlamentarilor, noua lege ar putea fi aplicată deja în 12 zone din ţară - acolo unde primarii sunt cunoscuţi cu probleme penale. Printre ei şi Mircia Muntean, primarul ales al municipiului Deva, condamnat chiar săptămâna trecută la 6 ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este însă definitivă.

Mircia Muntean, primarul Devei: „O astfel de lege este, spun eu, mai mult decât o lege ipocrită. Eu am plătit prejudiciul meu, m-am conformat deciziei, nu am contestat decizia Instanţei Supreme şi am plătit prejudiciul de 89.000 de euro cât a revenit în seama mea”.

Alţi primari cu probleme penale sunt la Craiova, Târgu Mureş şi Tulcea. Iar o situaţie neobişnuită este în Baia Mare, acolo unde primarul reales se află în arest. Propunerea legislativă a lui Daniel Fenechiu a fost depusă săptămâna aceasta şi este susţinută de mai mulţi deputaţi independenţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri