Pro sau contra Dacian Cioloș, temă de precampanie

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolos

Mai este o lună până la campania electorală pentru parlamentare şi deja se prefigurează subiectul care va face agenda dezbaterilor: cu sau împotriva lui Dacian Cioloş. Liberalii şi cei din Uniunea Salvaţi România îl invită pe actualul premier să continue guvernarea şi după alegerile generale. În cealaltă tabără sunt social-democraţii şi cei din PMP care nu ratează nicio ocazie de a ataca actualul Executiv. Analiştii spun că Dacian Ciolş a devenit subiect de campanie, din cauza că partidele politice nu au proiecte.

PNL şi USR au tot încercat să atragă miniştri tehnocraţi, pe care să-i pună pe listele lor pentru parlamentare. Dacian Cioloş este cel mai curtat.

Alina Gorghiu, preşedintele PNL: „Electoratul vede o foarte mare compatibilitate între Partidul Naţional Liberal şi premierul Dacian Cioloş, pe care şi l-ar dori în continuare prim-ministru. Mingea este în terenul lui Dacian Cioloş acum”.

Sincron Nicuşor Dan, preşedintele USR: „Noi nu vom face o alianţă cu PNL-ul nici înainte, nici după alegeri. Însă e posibil să sprijinim un acelaşi prim-ministru, iar acel prim-ministru potenţial foarte probabil este domnul Cioloş”.

În tabăra opusă se află social-democraţii. Liderul PSD a criticat în mai multe rânduri activitatea Executivului.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Domnul Cioloş se află într-o campanie electorală mascată. S-ar putea ca în anumite situaţii să fie o campanie electorală pe bani publici”.

Discuţiile publice referitoare la Dacian Cioloş au fost încurajate recent chiar de premier, care nu a negat că ar putea să-şi continue activitatea la Palatul Victoria şi după 11 decembrie.

Dacian Cioloş, premierul României: „Dincolo de ceea ce afirmă PNL şi USR acuma, e important să avem o discuţie pe nişte teme mari pe care şi eu cred că ar trebui să lucrăm în perioada următoare şi apoi cetăţenii trebuie lăsaţi să decidă dacă aceste principii pot face obiectul unui program de guvernare”.

Analiştii spun că liderii politici nu ştiu să se promoveze decât prin raportarea la guvernanţii în funcţie.

Andrei Ţăranu, analist politic: „Este o obsesie a liderilor carismatici, pe care partidele, în lipsă de programe şi de idei, încearcă să le pună în fruntea lor. Au găsit diverse voci secundare, în cazul nostru domnul Cioloş care să fie fie tractor pentru PNL, fie în cazul celălalt un duşman”.

Niciun partid nu a avansat până acum vreo propunere pentru funcţia de prim-ministru. Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe la data de 11 noiembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...