Primarii PNL din nouă localități din județul Dolj, excluși din partid. Acuzaţia care le-a fost adusă

Data publicării:
PNL Dolj

Primarii PNL din nouă localități din județul Dolj au fost excluși din partid. Decizia a fost luată de Biroul Politic Județean al PNL Dolj și a avut la bază „susţinerea publică a unui alt partid politic de către cei nouă primari”, se arată într-un comunicat remis marți presei de organizația PNL Dolj.

Decizia de excludere a celor nouă primari a fost luată cu majoritate de voturi de Biroul Politic Județean al PNL Dolj.

„Biroul Politic Județean al PNL Dolj, întrunit în sedință vineri, 07.06.2019, în conformitate cu prevederile statutare a decis, cu majoritate de voturi, radierea primarilor Gheorghe Popa (Mischii), Safta Eugen (Sadova), Daniel Marius Cîrstianu (Radovan), Eugen Giurcă (Sălcuţa), Cristian Marius Antonie (Daneţi), Vasile Stan (Teslui), Marius Dinulescu (Catane), Florea Neacşu (Gighera) și Florel Catană (Galicea Mare) din calitatea de membri ai Partidului Național Liberal”, potrivit comunicatului PNL Dolj.

Cei nouă primari sunt acuzați că au susținut public un alt partid politic, încălcând astfel prevederi din Statutul Partidului Național Liberal.

„Atitudinea afișată public și acțiunile celor menționați mai sus au constituit grave abateri de la prevederile statutare, abateri pe care PNL Dolj nu le tolerează”, susțin reprezentanții organizației.

Potrivit acestora, PNL Dolj i-a solicitat, încă din luna aprilie, prefectului să emită ordinul de „încetarea a mandatului de primar“ pentru opt dintre aceștia: Daniel Cîrstianu , Eugen Giurcă, Cristian Antonie, Vasile Stan, Marius Dinulescu, Florea Neacşu, Florel Catană şi Gheorghe Popa.

„Răspunsul prefectul de Dolj, susţinut de ALDE pentru această funcţie, conform căruia nu sunt întrunite prevederile legale de încetare a mandatelor, a fost unul vădit politic”, se mai arată în comunicatul PNL Dolj.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri