Prima gafă a lui Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor: „Inflația nu e 5%, e o estimare BNR”. Datele INS arată o inflație de 5%

Data publicării:
ministrul finantelor dan vilceanu la minister
Ministrul Finanțelor Publice, Dan Vîlceanu, nu a știut cât este rata inflației. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%, aceasta fiind o estimare a Băncii Naţionale a României, a declarat, joi, Dan Vîlceanu, la Ministerul Finanţelor. Potrivit datelor INS publicat în luna august, rata anuală a inflației a urcat la 5%.

„Nu, inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale (...) Din punctul meu de vedere lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei care este Banca Naţională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta şi aici daţi-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei şi nicidecum a creşterii, dar să ştiţi că nu există creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”, a spus Vîlceanu, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie 2021, de la 3,9% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74%, iar mărfurile alimentare cu 2,33%.

BNR a anunţat, recent, că a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.

Premierul Florin Cîţu a participat, joi dimineaţă, la ceremonia de predare-primire a funcţiei de ministru al Finanţelor şi preluarea mandatului de către Dan Vîlceanu.

Citește și Vîlceanu, despre afacerile familiei cu statul: Aveam 18 ani. La vârsta aia trebuie să fii precoce ca să-ți folosești părinții paravan

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor trăi momente de vis până la finalul anului 2024. Vor încheia anul în glorie
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Avocata lui Johnny Depp a dezvăluit de ce nu și-a dorit o relație cu starul: „Nu aș face niciodată așa ceva...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...