Preşedintele PSD spune că preşedintele Iohannis nu-i răspunde la telefon

Data publicării:
klaus iohannis declaratie cotroceni presidency

Liviu Dragnea a explicat de ce propunerea ca Sorin Grindeanu să fie prim-ministru a fost anunţată întâi public şi apoi trimisă la Cotroceni, printr-o adresa oficială. Liderul PSD spune că preşedintele Klaus Iohannis nu a precizat, în foarte scurta sa declaraţie de marţi, cum anume trebuie făcută noua propunere. Şi nici nu i-a chemat pe şefii PSD şi ALDE la discuţii. În plus, spune Liviu Dragnea, şeful statului are telefonul închis. Preşedintele PSD a precizat că dacă şi această nouă propunere va fi respinsă, nu mai există altă soluţie decât suspendarea preşedintelui. Adresa cu propunerea lui Sorin Grindeanu ca premier a fost trimisă prin e-mail şi în plic şi a ajuns la Cotroceni.

Liviu Dragnea:

L-am rugat pe domnul Tăriceanu să vină aici (la sediul PSD – n.r.) şi împreună să trimitem, oficial, preşedintelui, această adresă prin care îi transmitem şi pe cale oficială care este propunerea noastră. Am fost întrebat dacă mergem la Cotroceni. O spun cu toată sinceritatea şi fără a se considera că suntem obraznici, sau nerespectuoşi... N-am înţeles cum trebuie să vină acea propunere, dacă noi trebuie să mergem la Cotroceni, unde, când? Şi am vorbit cu domnul Tăriceanu, ar fi jenant pentru noi să mergem pe la poartă pe la Cotroceni, să vorbim cu SPP-ul, să-i spunem că avem i propunere dar nu ştim cui să o lăsăm. Totuşi, nu poţi să mergi la preşedintele României opricând ai chef. Şi atunci am făcut acest demers, aşa cum şi domnul preşedinte, public, ne-a anunţat că o refuză pe doamna Shhaideh, am cumpănit şi noi bine şi mult, am analizat argumentele pro şi contra şi am hotărât să anunţăm şi noi public acaestă propunere şi să trimitem hârtie oficială.

Liviu Dragnea:

Sper că nu va refuza. Am spus că facem un ultim demers pentru a evita o criză politică şi nu vreau să iniţiez un război politic cu teatrul de război fiind România. Deja cursul de schimb începe săî intre pe un drum pe care nu ni-l dorim pentru că stăm foarte mult în această incertitudine, cu un guvern interimar, şi nu ne face bine. Dar dacă nici acest gest cinstit din partea noastră nu va fi luat în seamă şi va refuza şi această propunere, cred că nu mai avem altă variantă (decât suspendarea preşedintelui – n.r.). Din păcate, cred că nu vom avea un nou guvern până la sfârşitul anului. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă şi eu, şi colegii mei, şi coleghii de la ALDE, ca parlamentul să fie constituit rapid şi să fie în plenitudinea atribuţiilor şi a structurilor pentru a putea vota un guvern... săptămâna trecută. În mod realist vorbind nu cred că mai avem când. Acest an înseamnă joi şi vineri, adică mâine şi poimâine. Noi am sperat, printre altele, să putem avea buget al ţării până în 15 ianuarie. Cred că nu se mai poate.

Liviu Dragnea:

Motive de suspendare sunt şi acum. Legea fundamentală chiar îi interzice preşedintelui să nu ţină cont de propunerea unei majorităţi. Decizia Curţii Contituţionale... Chiar dacă domnul Zegrean – domnul Zegrean, din câte îmi aduc aminte, este omul cu erata, din 2012 – spune că este altfel, toată lumea ştie că aşa ceva nu se poate.

Liviu Dragnea:

Reporter: Cu preşedintele nu aţi reuşit să discutaţi deloc, de ieri până astăzi?

Liviu Dragnea: Nu, chiar nu am reuşit.

Reporter: Aţi încercat?

Liviu Dragnea: Da. Acelaşi telefon închis. Nu mai pot să... Eu am un singur număr pe care l-am folosit, îl foloseam înainte, când se răspundea la el, alt număr n-am. Am făcut această propunere, acest anunţ de aici, de la acest pupitru, să vadă toată ţara. Vine domnul Tăriceanu acum, semnăm şi adresa către Cotroceni şi... e în regulă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...