Președintele PPE: E scandalos că un premier UE îşi compară preşedintele cu naziştii

Data publicării:
Victor Ponta Guvernul Romaniei - gov

 

„Afirmaţiile făcute ieri (duminică - n.r.) de Victor Ponta sunt îngrozitoare. Este de-a dreptul scandalos să auzi cum premierul unui stat UE îl compară pe preşedintele propriei sale ţări cu naziştii”, susține Joseph Daul, informează Mediafax.

Liderul PPE precizează că preşedintele Traian Băsescu a fost ales în mod democratic de două ori, iar „în timpul celor două mandate a implementat cu succes o serie de reforme structurale şi economice dificile dar necesare care au plasat ţara pe calea stabilităţii şi prosperităţii”.

„România este într-o situaţie mult mai bună în prezent decât era în urmă cu 10 ani, înainte de alegerea preşedintelui Băsescu”, consideră Daul.

Acesta susţine că, în ultimii trei ani, Victor Ponta a fost „obsedat să-l dea jos pe preşedintele Băsescu”.

„În detrimentul stabilităţii şi credibilităţii ţării sale, Ponta este responsabil pentru organizarea a numeroase intrigi şi trucuri nedemocratice în încercarea sa nereuşită de a deveni preşedinte”, notează liderul popularilor europeni.

Sursa citată menționează că Joseph Daul susţine că ambiţia lui Ponta de a deveni preşedinte „continuă să nu aibă limite: dă ordonanţe de urgenţă în campanie, încearcă o nouă procedură de suspendare a preşedintelui aflat la sfârşit de mandat”.

„România, stat membru UE de peste şapte ani merită mai mult”, apreciază Daul.

Preşedintele PPE face apel la PES şi la liderii formaţiunii să condamne imediat „afirmaţiile îngrozitoare ale lui Ponta şi să se distanţeze de astfel de comentarii”.

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că va urma „o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti”.

„Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”, a mai spus Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”