Președintele PNL Satu Mare cere ca UDMR să iasă de la guvernare. „Vicepremierul și un ministru aplaudau declarațiile lui Orban”

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban kelemn hunor
Deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu-Mare, cere ca UDMR să iasă de la guvernare, spunând că vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR, și ministrul mediului Tanczos Barna (UDMR) „au aplaudat și susținut politica lui Viktor Orban”. Foto: INQUAM Photo/ Raul Stef

Deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu-Mare, cere ca UDMR să iasă de la guvernare, spunând că vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR, și ministrul mediului Tanczos Barna (UDMR) „au aplaudat și susținut politica lui (Viktor – n.red.) Orban” în cadrul vizitei premierului Ungariei la Băile Tușnad, unde a ținut un discurs împotriva „amestecării” rasiale dintre europeni și non-europeni.

„Lucrurile sunt foarte simple. Din punctul meu de vedere, Viktor Orban nu are ce căuta în România în afara vizitelor oficiale, atunci când e invitat de premier, Președinte sau Parlament. Până la urmă nici asta nu este marea problemă. Problema e la noi. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Faptul că miniștrii ai Guvernului României au aplaudat și susținut politica lui Orban, asta de-abia este o mare problemă pentru noi, pentru România. E clar că e obligatorie o evaluare din punctul ăsta de vedere. Cred că soluția în momentul de față este ieșirea UDMR de la guvernare.

Nu poți să fii vicepremierul României, să fii ministru în Guvernul României, să cânți imnul altui stat, care evident că vizita lui Orban a avut țelul separatist și de altă natură de a promova gândurile și acțiunile Rusiei. Trebuie să ne înțelegem, nu l-am avut de fapt doar pe Viktor Orban în România, l-am avut pe Putin, o portavoce a lui Vladimir Putin pe care l-am avut în Transilvania. Acesta a transmis ceea ce transmite Rusia de câteva luni încoace sau de câțiva ani încoace.

Vicepremierul României nu mai poate să prezinte credibilitate. Este o părere personală ca parlamentar, ca președinte al PNL Satu Mare.

Poate greșim noi, reprezentanții celorlalte partide. Dar să nu uităm că domnul Eckstein-Kovács, care nu demult a fost membru marcant al UDMR a condamnat această acțiune. Domnul Tanczos Barna și domnul Kelemen au arătat clar că susțin ceea ce domnul Orban a declarat. Adică noi astăzi și majoritatea românilor este oripilată de ce a putut să spună acolo premierul Ungariei și domnul Barna Tanczos împreună cu domnul Kelemen aplaudau. Adică vicepremierul și un ministru aplaudau toate acele lucruri care s-au spus acolo.

A mai fost un lucru foarte grav, adică un premier al unui alt stat care se află într-o vizită în România să numească «drogați» câteva persoane care cu bun simț au mers și au arătat un banner pe care scria foarte elegant, nu era nimic imoral, nu era nimic ilicit, că «Transilvania este pământ românesc», așa cum și este. Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. În mod clar UDMR și-a arătat din nou fața.

Aici va trebui în mod clar această situație gândită la rece. Foarte mulți am fost nemulțumiți de ceea ce s-a spus acolo. Nu putem accepta în continuare această politică separatistă pe care o duce UDMR.

UDMR trebuie să se hotărască. Este la guvernare în România sau este la guvernare la Budapesta?”, a declarat Adrian Cozma, deputat PNL de Satu Mare, la emisiunea „Studio Politic” de la Digi24.

Acesta spune că va cere „la prima ședință” în cadrul PNL ca UDMR să iasă de la guvernare.

Premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut, joi, o primă reacție în acest scandal. „Astfel de declarații nedorite nu își au locul într-o Europă unde 27 de țări tăriesc în pace și în prosperitate”, a spus Ciucă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că discursul premierului ungar Viktor Orban la Băile Tușnad a fost o jignire nu doar pentru români, ci pentru toată lumea. El a spus că vor fi discuții în coaliție, dar că s-a așteptat ca liderul UDMR Kelemen Hunor să fi avut „imediat” o reacție. Președintele PSD s-a aflat la Târgovişte, la Conferinţa Judeţeană de Alegeri TSD Dâmboviţa.

Până acum, UDMR nu a avut o reacție la declarațiile prim-ministrului ungar. Ministrul mediului Tanczos Barna a refuzat marți să comenteze declarațiile făcute la Școala de vară de la Băile Tușnad. Tanczos a precizat că a participat la reuniunea de la Tușnad ca invitat. „Au fost discuții separate de celelalte discuții. (...) Am participat ca invitat, pe partea de mediu”, a spus ministrul UDMR.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...