Premierul Nicolae Ciucă a avut luni, în cadrul vizitei pe care o efectuează la instituțiile europene, o întrevedere oficială cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Prim-ministrul a reiterat importanţa acordată de Guvern finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, precum şi aderării României la spaţiul Schengen. Cei doi oficiali au subliniat importanţa continuării eforturilor europene comune pentru gestionarea crizei generate de pandemia de Covid-19, precum şi pentru implementarea deplină a instrumentelor europene care să permită relansarea economică la nivel european, în paralel cu procesul de tranziţie verde şi digitală, transmite Guvernul.
„În contextul vizitei pe care o efectuează la instituţiile europene, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, pe 20 decembrie, o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la priorităţile agendei europene, inclusiv în contextul discuţiilor recente de la nivelul liderilor pe o serie de dosare de actualitate, precum gestionarea pandemiei de Covid-19, evoluţia preţurilor la energie şi impactul acestora asupra obiectivelor vizând tranziţia verde, perspectivele politicii europene de securitate şi apărare, respectiv evoluţiile din Vecinătatea Estică. Prim-ministrul României a prezentat principalele priorităţi ale Guvernului şi a oferit asigurări privind angajamentul României de a sprijini în continuare, ca stat profund ataşat proiectului european şi valorilor sale fundamentale, eforturile de consolidare a coeziunii şi convergenţei la nivelul Uniunii. În context, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a exprimat disponibilitatea deplină a Guvernului României de a coopera deschis cu instituţiile europene pentru promovarea acestor obiective şi pentru avansarea de soluţii şi instrumente menite să contribuie la întărirea rezilienţei Uniunii în perioada post-criză. Exprimând ataşamentul pentru valorile statului de drept, premierul Ciucă a reiterat determinarea autorităţilor române de a continua lupta anticorupţie, menţionând relevanţa în acest sens a recent adoptatei Strategii Naţionale în domeniu”, anunţă Executivul.
Cei doi oficiali au evidenţiat importanţa continuării eforturilor europene comune pentru gestionarea crizei generate de pandemia de Covid-19, cu accent pe consolidarea rezilienţei în domeniul sanitar, precum şi pentru implementarea deplină a instrumentelor europene care să permită relansarea economică la nivel european, în paralel cu procesul de tranziţie verde şi digitală.
Prim-ministrul Ciucă a reiterat importanţa acordată de Guvern obiectivului finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, precum şi aderării României la spaţiul Schengen.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În context, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a evidenţiat importanţa procesului de redresare economică, ca bază pentru avansarea politicilor şi obiectivelor europene, apreciind rolul pe care Planul european de Redresare şi Rezilienţă îl deţine în susţinerea eforturilor de relansare economică şi stimulare a investiţiilor la nivelul statelor membre. Premierul României a făcut, totodată, referire la priorităţile majore ale României pentru perioada următoare, care vizează atât realizarea infrastructurii de bază în multiple domenii, cât şi adaptarea la procesele de transformare de la nivel european în domeniul digital şi al schimbărilor climatice.
De asemenea, prim-ministrul Ciucă s-a referit la oportunităţile de dezvoltare şi orientare spre viitor pe care procesul de tranziţie ecologică le oferă statelor membre, subliniind, totodată, şi necesitatea de a gestiona provocările inerente de o manieră echilibrată şi echitabilă, astfel încât să nu fie adâncite diferenţele de dezvoltare în interiorul Uniunii, iar realităţile diferite din statele membre să fie luate în considerare.
În context, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanţa pe care resursele de gaze naturale şi energia nucleară o au în susţinerea activităţii economice de la nivel naţional, pentru România fiind esenţială menţinerea rolului acestora în procesul de tranziţie. Premierul României a menţionat, în context, importanţa adoptării cât mai curând a actului delegat complementar privind taxonomia, care să includă gazul natural şi energia nucleară.
Cei doi oficiali au salutat, totodată, rezultatele recentului Summit al Parteneriatului Estic, cu accent pe necesitatea implementării obiectivelor agreate cu acest prilej. În context, prim-ministrul României a reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru procesul de reformă democratică, precum şi pentru asigurarea securităţii energetice, fiind necesară o acţiune coordonată a instituţiilor europene şi statelor membre, inclusiv România. În ceea ce priveşte situaţia de securitate privind Ucraina şi de la Marea Neagră, prim-ministrul Ciucă a subliniat necesitatea unei abordări unitare a UE, prin transmiterea unui mesaj ferm la adresa acţiunilor agresive şi destabilizatoare ale Rusiei, în conformitate cu concluziile Consiliului European de săptămâna trecută.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a menţionat importanţa strategică a relaţiei transatlantice pentru promovarea obiectivelor împărtăşite şi gestionarea provocărilor comune, arătând că o cooperare şi o coordonare strânsă UE-SUA au vocaţia de a contribui la consolidarea rolului global al UE.
Marţi, premierul Nicolae Ciucă are programate la Bruxelles întrevederi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vicepreşedinţii executiv ai CE responsabili pentru Pactul Ecologic European, Frans Timmermans, pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, şi pentru o economie în serviciul cetăţenilor, Valdis Dombrovskis, precum şi cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.
Editor : I.C