Premierul Ciolacu a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului, la începutul vizitei la Washington

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu şi-a început vizita oficială în Statele Unite ale Americii la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington
Marcel Ciolacu şi-a început vizita oficială în Statele Unite ale Americii la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington. Foto: X

Premierul Marcel Ciolacu şi-a început vizita oficială în Statele Unite ale Americii la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, unde a comemorat, duminică, victimele genocidului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

El a încheiat turul muzeului în Sala Amintirii (Hall of Remembrance), un spaţiu de reculegere, unde a aprins o candelă, alături de membri ai delegaţiei sale oficiale. Marcel Ciolacu a semnat apoi în cartea de onoare a Muzeului.

Alături de delegaţia română s-au aflat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, şi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.

Ghidul delegaţiei în muzeul memorial a fost directoarea instituţiei, Sara Bloomfield.

ciolacu muz hol 1 387476880_250367321143624_5887213274422262041_n
Marcel Ciolacu alături de Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, în vizită la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington. Foto X

Ea i-a transmis premierului că România este considerată un lider în ceea ce priveşte amintirea istoriei Holocaustului. „Mulţumesc foarte mult”, a spus ea. Totodată, a vorbit despre simbolistica Muzeului, despre „fractura în civilizaţia Occidentală” în cel de-Al Doilea Război Mondial şi despre „cum a fost posibil ca nişte oameni să facă aşa ceva altor oameni, lucru care a început într-o ţară precum Germania, cu o populaţie foarte educată, foarte evoluată, cu o constituţie democratică, stat de drept, care a alunecat în genocid”.

„Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA este un memento puternic că nu putem pur şi simplu privi antisemitismul ca pe ceva din trecut. Trebuie să ne angajăm cu toţii pentru a avea grijă ca istoria să nu se repete”, a scris Marcel Ciolacu, duminică pe reţeaua X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Astfel, potrivit lui Bloomfield, Muzeul vorbeşte „despre rolul SUA în lume şi despre toţi oamenii cărora le pasă de viitorul libertăţii şi demnităţii umane”.

Duminică seara, şeful Executivului se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din zona Washington - Virginia - Maryland.

Luni, acesta participă la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Ceremonialul include 19 salve de tun şi onorul drapelului.

Ulterior, premierul român se va întâlni, la Pentagon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin şi cu şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken. La finalul zilei, se va întâlni şi cu Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al SUA.

Marcel Ciolacu este în vizită oficială la Washington D.C. şi la New York până miercuri, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.

ciolacu muz hol 1 400682655_1078018750046325_8297440983804244009_n
Ciolacu, la Muzeul Memorial al Holocaustului. Foto: X

Conform unui comunicat al Guvernului, el va avea întrevederi cu mai mulţi înalţi oficiali americani. Astfel, la Departamentul de Stat al SUA, premierul se va întâlni cu secretarul de stat american Antony Blinken. De asemenea, şeful Executivului va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin şi cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Un punct important al vizitei reprezintă întrevederile, la New York, cu Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite şi cu Dennis Frances, preşedintele Adunării Generale ONU.

Programul vizitei va include întrevederi cu reprezentanţii conducerii Comitetului pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers şi Adam Smith, cu co-preşedinţii Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardin şi James Risch şi cu co-preşedinţii Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanţilor, Mike Turner şi Elissa Slotkin. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri