Predoiu îi răspunde lui Ciolacu: Negocierile pentru Schengen terestru sunt încă în curs. Nu există o decizie formală

Data publicării:
catalin predoiu
Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, vine cu precizări după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că românii vor putea călători „mai mult ca sigur” fără controale la frontierele terestre începând din martie. Predoiu spune că discuţiile şi negocierile sunt încă în curs, sunt „constructive” şi „cu o bună perspectivă”, dar că deocamdată nu există „o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne”, potrivit News.ro.

„Discuţiile privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu miniştrii de Interne din statele membre UE, în primul rând cu colegii miniştri din Austria, Ungaria şi Bulgaria au continuat permanent pe toată durata acestui an atât în formate oficiale, cât şi în cadrul unor întâlniri informale, la Viena, Budapesta, Sofia şi Bruxelles. De asemenea, am ţinut permanent legătura cu comisarul Ylva Johansson, cu alţi oficiali europeni, dar şi cu noul comisar Magnus Brunner, împreună cu care am avut o primă discuţie la Viena încă din luna septembrie. Salut poziţia domnului comisar Magnus Brunner exprimată recent la audierile din Parlamentul European, în cadrul cărora a exprimat sprijinul pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putinţă”, a spus Predoiu..

„Aceste demersuri au avut şi au un caracter continuu din partea mea şi a echipei mele. În acest sens, recent am avut o substanţială întâlnire de lucru cu noul ministru francez de Interne, Bruce Retailleau, la Paris, în urma căreia Franţa a reiterat sprijinul pentru intrarea RO şi BG în Spaţiul Schengen, deplin, inclusiv cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putinţă. Toate aceste discuţii au decurs foarte bine şi constructiv pentru procesul de aderare, dar şi pentru consolidarea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale”, a mai spus Predoiu într-un comunicat de presă.

Ministrul a precizat că discuţiile şi negocierile „sunt încă în curs, sunt constructive şi cu o bună perspectivă”, dar că nu există „deocamdată o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne”.

„De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că cel mai bun semnal public pe care îl putem da în contextul acestor negocieri este faptul că România va continua să acorde sprijin politic, legal, instituţional pentru protecţia frontierelor şi să dezvolte continuu capacitatea de combatere a migraţiei ilegale. România va fi gata să ia toate măsurile pentru protecţia frontierelor sale şi după admiterea în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre şi să aplice toate procedurile Schengen la frontierele sale, inclusiv instituirea de controale, atunci când se impun, precum şi aplicarea unor politici foarte eficiente în materie de azil şi returnări”, a continuat Predoiu.

Ministrul a mai precizat că România are „o foarte bună cooperare în combaterea migraţiei ilegale cu toţi vecinii noştri, dar şi cu Austria” şi „o foarte bună cooperare la nivelul ministerelor pe toate domeniile de interes”, precum şi „o foarte bună comunicare cu miniştrii din Austria, Ungaria şi Bulgaria, ca şi cu ceilalţi colegi din statele membre UE”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile...
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Ce avere a reușit să strângă Sharon Stone. Celebra actriță a vorbit despre investițiile inteligente pe care...
Adevarul
Sociolog, despre șansele candidatului surpriză care l-ar putea înlocui pe Georgescu: „Nu este din același...
Newsweek
Casele de Pensii, obligate să dea sute de lei în plus pensionarilor cu grupe și condiții grele. Cum?
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Prietenii lui Gene Hackman rup tăcerea după moartea actorului: „Ar fi murit de mult dacă nu era Betsy”
UTV
Dorian Popa și-a oficializat relația cu noua iubită pe rețelele de socializare