Precizările USR după adoptarea, în Parlament, a legii care mărește pedepsele pentru trafic de droguri

Data actualizării: Data publicării:
Fată sexy fumează, inhalează fum dintr-o țigară
Foto: Guliver/GettyImages

USR susține că este nevoie de o dezbatere reală în România pe tema consumului de droguri și etnobotanice, prevenție și reabilitare, dar și pedepse și că proiectul depus de deputata USR Lavinia Cosma are ca scop „reglementarea produselor etnobotanice”, în condițiile în care exista un vid legislativ și din această cauză România a ajuns un paradis al traficanților de astfel de substanțe, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege al USR care prevede, printre altele, majorarea pedepsei cu închisoarea pentru cultivarea, fabricarea, vânzarea, deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

„Proiectul face două lucruri: reglementează etnobotanicele și crește pedepsele pentru traficanți. Pentru consumatori nu cresc pedepsele, rămân cele din prezent”, precizează comunicatul USR.

„În lege sunt tratate separat deținerea în vederea consumului (Articolul 4) și deținerea în scop de comercializare (Articolul 2). Articolul 4 cu privire la consum nu a fost modificat. În schimb a fost modificat Articolul 2 care se referă la trafic”, conform celor de la USR.

USR consideră că acest proiect „trebuie să facă parte dintr-o strategie mai amplă de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, iar discuțiile pentru o reglementare corectă și modernă în domeniu, inclusiv cele privind dezincriminarea consumului de droguri, trebuie să continue”.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un proiect de lege pentru legalizarea canabisului în scop medical.

„Există argumente științifice care susțin efectul paleativ al canabisului în cazul unor boli și USR susține această legalizare așa cum au făcut deja alte state”, se arată în comunicatul USR.

În același timp, USR crede că „accentul trebuie pus pe combaterea traficului de droguri de mare risc, pe informare și pe sprijin pentru cei dependenți” și că „în niciun caz, criminalizarea consumului nu este o soluție la problema consumului de droguri” și că aceasta „nu face decât să vulnerabilizeze suplimentar pe cei aflați în situații de dependență”.

USR va susține un proiect de lege prin care să fie mai clară diferența dintre traficul și consumul de droguri și să se elimine pedepsele penale pentru consumul propriu.

Forma legii, adoptată în Parlament și care va merge la promulgare poate fi consultată aici.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
atac dnipro
Armata lui Putin a atacat orașul Dnipro cu rachete balistice. Un centru de reabilitare a fost distrus
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Alec Baldwin, atacat dur de mama Halynei Hutchins, înainte de premiera „Rust”: „Am vrut să văd munca fiicei...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...