Povestea porcului din 2013. Dragnea: Nu am fost la nicio întâlnire
Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a negat că ar fi participat la vreo sacrificare a porcului în curtea unei vile a SRI, așa cum a susținut ex-premierul Victor Ponta. Nu la fel de categoric a fost șeful social-democraților în ceea ce privește participarea la evenimente private alături de Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea.
„Eu nu am fost în decembrie 2013 la nicio întâlnire de genul acesta, dar, dacă este adevărată povestea cu porcul, eu cred că acel porc este un nesimțit și chiar un penal. Și ar trebui să se verifice foarte atent această situație. Trei, eu zic că asta este o perioadă în care trebuie să vorbească niște oameni care încă sunt în funcții, niște oameni care au fost în funcții. Și care să vorbească de lucruri serioase. Se discută în ultima perioadă despre sistem, despre posibile defecțiuni ale sistemului, despre posibile acțiuni ilegale, despre posibile colaborări ilegale între instituții. Nu cred că discutăm acum de povestea porcului. Dumnevoastră aveți o problemă cu porcul, eu am o problemă cu oaia (...) Despre genul acesta de informații, care apar din partea diverselor persoane fizice sau juridice nu înseamnă că nu vom vorbi o dată. Nu acum este momentul. Acum, trebuie să vorbească alții. Când va fi cazul să vorbim, vom vorbi”, a declarat Liviu Dragnea, la Parlament.
Întrebat de jurnaliști dacă a participat la evenimente private alături de Laura Codruța Kovesi și fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, șeful PSD a răspuns: „Dacă o să fiu chemat la vreo comisie, o să spun”.
La insistența jurnaliștilor, care au vrut să știe de ce nu spune acum informațiile respectiv, Dragnea a răspuns: „Ca să nu piară interesul comisiei să mă invite, d-aia”.
Săptămâna trecută, în studiul unei televiziuni, ex-premierul Victor Ponta a susținut că Liviu Dragnea a participat, în decembrie 2013, alături de Laura Codruța Kovesi, la o tăiere de porc în curtea vilei T14 a SRI. „Lucrurile stau în felul următor: eu nu am vrut să intru în aceste discuții care mi se par totuși de un nivel mult prea scăzut, domnul Dragnea s-a tot prezentat ca luptător împotriva sistemului și mi-am adus aminte cum era cel mai bun prieten de fapt. Știți dumneavoastră, vă zice ceva și în privat e cu porcul. Dar haideți să lăsăm minciunile din trecut ale domnului Dragnea, să ne uităm la minciunile de astăzi, la faptul că oamenii așteaptă salariile, pensiile și nu le au”, a declarat fostul premier PSD.
Ulterior, informația a fost confirmată de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a oferit și alte detalii: „Nu era prima pomană a porcului. Avusese loc cel puțin încă una în 2012. În 2013, porcul a fost adus de Liviu Dragnea. A fost sacrificat de el. Invitații lui Florian Coldea au fost: George Maior - șeful SRI, Laura Codruța Kovesi - șefa DNA, Sebastian Ghiță - deputat PSD, Victor Ponta - președinte PSD și premier în exercițiu, Gabriel Oprea - viceprim-ministru, președinte UNPR și ministrul Apărării, Vasile Dîncu - membru PSD”.