Ponta vrea o alianţă PRO România-PSD care „ar fi pe primul loc”: Dacă scăpaţi de trădători putem să facem o stângă puternică

Data publicării:
victor ponta, presedintele pro romania
Victor Ponta, președintele Pro România. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat joi, la Piatra-Neamţ, că susţine o alianţă electorală cu PSD pentru alegerile parlamentare, dar contează cu cine va fi făcută, informează Agerpres.

Ponta a subliniat, făcând referire la eşecul moţiunii de cenzură de luni, că o astfel de alianţă ar fi posibilă fără "trădători şi vânzători de voturi".

"A fost o fake-moţiune, să fie foarte clar. Pentru electoratul şi aleşii PSD a fost un semnal că cinci ani de acum încolo nu se mai bate nimeni pentru ei. Or, eu vreau să întorc acel mesaj şi să spun: nu e aşa! Dacă scăpaţi de trădători, dacă scăpaţi de vânzători, dacă scăpaţi de tot felul de aranjori, eu cred că putem să facem o stângă puternică, care să bată PNL acum, în decembrie, la Parlament. Dar dacă aveţi în continuare lideri care se ocupă de vândut voturi, noi, cei de la PRO România, nu intrăm cu voi în blat. (...) Noi, PRO România, vom avea un rezultat bun la locale, la parlamentare, dar suntem prea mici ca să spunem că dăm jos PNL. Ar trebui o alternativă. O alianţă electorală PSD - PRO România pentru parlamentare ar fi pe primul loc, dar contează cu cine faci. (...) La blaturi nu mergem, la bătălie cu PNL, mergem. (...) Momentul de luni a fost o mare greşeală, care poate fi îndreptată după alegeri, cu condiţia ca şi în partea PSD-ului să mai scape de conserve", a declarat Victor Ponta.

Liderul PRO România s-a aflat joi în judeţul Neamţ pentru a susţine candidaţii partidului la alegerile locale.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a apărut la mormântul lui Prigoană, imediat după înmormântarea omului de afaceri. Detaliul care s-a...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
mine ucraina
Fiul miliardarului Warren Buffett ajută Ucraina să-și demineze terenurile agricole. Ministrul Economiei...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Trailerul pentru cel mai așteptat film din 2025, 14 milioane de vizualizări în 19 ore. Buget fenomenal...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului