Ponta: Dragnea a beneficiat de protecția unor instituții

Data publicării:
dragnea ponta

Victor Ponta a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Hotnews, că în perioada în care era prim-ministru liderul PSD Liviu Dragnea i-a solicitat să treacă Lacul Belina în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman. Fostul premier a susținut că nu a ştiut că lacul a ajuns în proprietatea firmei Tel Drum şi că acest lucru l-a aflat din presă. Ponta a spus că este convins că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi instituţiile statului ştiu absolut tot despre Tel Drum de foarte mulţi ani, iar Dragnea „a beneficiat de o anumită protecţie din partea unor instituţii”.

Da, şi o să vă dau un alt exemplu care m-a deranjat foarte tare şi concret, cu acte. Domnul Dragnea mi-a cerut, a făcut de altfel hârtia pentru Guvern, pentru trecerea acelui lac la Consiliul Judeţean Teleorman. Eu am aflat acum din presă şi înţeleg că aşa este adevărat, cred că nu-i o minciună, că acel lac a ajuns la Tel Drum. Sigur că m-am enervat. Că nu mi-a zis că ajunge la Tel Drum, mi-a zis că ajunge la poporul teleormănean. (...) E şi semnătura mea acolo. Normal, după ce semnează toţi ceilalţi miniştri, semnează şi prim-ministrul. Dar, da, domnul Dragnea a propus ca acel lac să treacă la... dar nu mi-a zis că-l trece după aia la Tel Drum", a afirmat Victor Ponta întrebat dacă atunci când era şeful Executivului, Dragnea l-a rugat să intervină în vreun fel în favoarea firmei Tel Drum.

Ponta a precizat că a fost de mai multe ori, atât el, cât şi alţii, pe Lacul Belina, fără să ştie că este o proprietate a Tel Drum.

„M-am şi enervat după aceea şi am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi i-am zis Sorin, tu ştii unde te duci? Nici eu nu am ştiut unde mă duc. Cum poate să ne pună în situaţia asta, să mergem în locuri ale lui Tel Drum?", a precizat fostul premier.

„Instituţiile statului ştiu absolut tot despre Tel Drum de foarte mulţi ani şi domnul Dragnea a beneficiat de o anumită protecţie din partea unor instituţii. Eu sunt convins, fac o afirmaţie şi mi-o asum că instituţiile statului ştiu tot, mai mult decât dumneavoastră care aţi făcut cercetări jurnalistice, mai mult decât mine, ştiu absolut tot despre Tel Drum de foarte mulţi ani, nu de acum, de anul ăsta, de când a publicat Rise Project”, a susţinut Ponta, precizând că nu poate explica mai mult, dar că serviciile de informaţii şi DNA cunosc totul despre Tel Drum de foarte mulţi ani.

„Unde a fost protecţia sau poate nu-i nimic ilegal, habar nu am. Dar de ce nimeni nu a făcut nimic în aceşti ani - e o întrebare la care eu nu am răspuns, nu ştiu dacă îl aveţi dumneavoastră. Dar e clar că e o protecţie, totuşi", a mai afirmat Victor Ponta.

Întrebat de ce nu a mers la DNA cu probe că firma Tel Drum îi aparţine liderului PSD, Ponta a afirmat că nu are probe, ci informaţii. „Unu: nu am probe în acest sens, am doar informaţii. Şi doi: nu sunt denunţător de meserie şi nu mă lupt cu colegii mei politici. Şi trei: eu cred că DNA dacă vrea probe le găsea, dar nu cred că a vrut. N-am încredere că vor să facă chestia asta”, a mai spus Victor Ponta.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”