PNL și PSD, viziuni diferite despre integritate

Data publicării:
sigla agentie nationala integritate

Social-democraţii sunt preocupaţi în primul rând de disciplina de partid. Membrii PSD nu au voie să folosească în interes personal funcţiile şi demnitățile politice şi nici să facă înţelegeri ce ar ştirbi interesul partidului.

Liviu Dragnea: ”Noi avem un cod complex, avem un document complex, care se referă nu numai la acele criterii, ci şi la un mod de conduită al fiecărui psd-ist, atât în partid, cât şi acolo unde munceşte.

Liberalii văd altfel regulile impuse celor care deţin funcţii publice. Au un cod mult mai scurt: 10 reguli foarte clare. Membrii de partid nu îşi pot angaja rudele, nu trebuie să aibă afaceri cu instituţiile pentru care candidează şi nu au voie să plagieze.

Cele două partide au viziuni uşor diferite şi când este vorba despre sancţiuni pentru membrii cu dosar penal.

PSD lasă la latitudinea unei Comisii de Etică penalizarea celor care sunt urmăriţi penal, trimişi în judecată, condamnaţi sau arestaţi.

Liberalii sunt mult mai tranşanţi. Îşi pierd funcţia publică sau pe cea deţinută în partid cei care au probleme cu legea. Nu sunt vizaţi doar cei acuzaţi de corupţie, ca în cazul PSD, ci şi cei care au săvârşit violenţe ori au încălcat legea.

Alina Gorghiu: „Nu o să mai vedeti, Psd vehiculeaza ceva luni, marți revin, nu există un proiect mai serios. E un proiect care exclude orice fel de truc, păcăleală, nu avem altă soluție, le-am adoptat le aplicam”.

PSD şi PNL vor vota codurile de integritate săptămâna aceasta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...