PNL, decis să rămână în grupul liberal-democraţilor europeni

Data publicării:
16022013 20pnl 20alde-49916

Liberalii sunt hotărâţi să rămână în acelaşi grup politic din Parlamentul European la care sunt afiliaţi, deşi anul trecut luau în calcul schimbarea familiei politice.

„Partidul Național Liberal este şi va rămâne membru al ALDE şi deci chestiunea asta va fi reflectată în statut ca să nu avem niciun fel de dicuţii cu privire la alte opţiuni de ideologie”, a spus Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL.

Însă, aceste opţinuni au fost aduse în discuţie, anul trecut, chiar de liderul partidului, Crin Antonescu. Într-un interviu acordat, în noiembrie, cotidianului spaniol El Mundo, acesta declara că priveşte cu interes către PPE, cel mai mare grup din Parlamentul European la care sunt afiliaţi PDL, UDMR şi PNŢCD.

„PNL-ul din România este mai de dreapta decât liberalii europeni în general. Există o importantă componentă conservatoare care ne situează mai aproape de PPE", susţinea Crin Antonescu.

În noul statul, liberalii mai vor un for central de conducere, mai numeros şi, deci, mai flexibil. Călin Popescu Tăriceanu şi Andrei Chiliman, care au contestat public maniera în care este condus partidul de Crin Antonescu, nu au transmis propuneri de modificare a statutului şi nici nu au anunţat susţinerea unui contracandidat pentru actualul lider. Congresul PNL se va desfăşura peste o săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...