PNL: Dacă PSD vrea să îi ajute pe români, atunci aşteptăm de la ministrul de Finanţe un plan de scădere a inflaţiei

Data publicării:
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liberalii au transmis vineri că susţin scăderea taxării muncii şi creşterea veniturilor, dar au subliniat că, în cazul în care este redusă taxarea muncii punându-se presiune pe mediul de afaceri, veniturile românilor nu vor creşte.

"Partidul Naţional Liberal este partidul care întotdeauna a susţinut reducerea taxării muncii, astfel încât românii să primească mai mulţi bani. PNL susţine ferm renunţarea la supraimpozitarea contractelor part-time, scăderea CAS (propunere iniţiată deja de PNL în Parlament) şi orice tip de măsuri care cresc veniturile, atât celor angajaţi la stat, cât şi la privat, fără a afecta mediul de afaceri", arată liberalii, într-un comunicat.

Aceştia subliniază că supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanţe, cât şi Ministerul Muncii.

"PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliţie şi a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică şi a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roşie pe care PNL a refuzat să o treacă. Prin acea măsură, PSD a mărit taxele pe muncă ale românilor care lucrau 2 sau 4 ore, rezultând dispariţia netă a zeci de mii de contracte de muncă. Nu se poate ca acum să încerce să îşi răscumpere greşeala faţă de acei oameni sufocând mediul de afaceri şi luând decizii care vor duce la creşteri de preţuri pentru bunuri şi servicii", se precizează în comunicat.

Liberalii spun că, în cazul în care taxarea muncii este redusă punând presiune pe mediul de afaceri, puterea de cumpărare a românilor nu va creşte, ci din contră.

"Dacă PSD îşi doreşte cu adevărat să îi ajute pe români, atunci aşteptăm de la ministrul de Finanţe de la PSD, Adrian Câciu, un plan pentru scăderea inflaţiei şi pentru ca România să se împrumute la dobânzi mai mici. Acestea sunt măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni", punctează PNL.

Potrivit liberalilor, există soluţii pentru scăderea taxării muncii, dar este nevoie de o viziune economică de ansamblu şi pe termen lung.

"Cea mai simplă variantă aritmetică este creşterea numărului de angajaţi din economia reală. Pe un calcul bazat pe bugetul pe anul în curs se poate observa că la fiecare 60.000 de noi angajaţi apăruţi în economie şi plătiţi cu salarii medii se poate reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru aproximativ 5,6 milioane de salariaţi, păstrându-se un echilibru în balanţa de venituri şi cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale. Vorbim despre locurile de muncă din economia reală, care necesită atragerea de investiţii sustenabile şi dezvoltarea de afaceri, nu investiţii speculative şi tunuri trase peste noapte. Însă, pentru acest obiectiv este necesar să nu băgăm spaima în investitorii potenţiali sau cei deja prezenţi în ţară, vehiculând taxe aberante şi impozite nejustificate", se mai arată în comunicatul PNL.

De asemenea, se precizează că, pe lângă scăderea taxării muncii, soluţii corecte pentru economia românească sunt creşterea accesului la finanţare a companiilor, pentru ca acestea să se dezvolte mai bine, precum şi stimularea investiţiilor străine directe, continuându-se linia de anul trecut, când aceste investiţii au înregistrat un nou record.

"PNL susţine creşterea veniturilor angajaţilor, dar realizată pe considerente fiscale care iau în calcul impactul pe termen lung asupra economiei reale, nu pe declaraţii cu iz electoral care pot produce efecte devastatoare pe termen lung în mediul economic", conchid liberalii.

Vineri, Partidul Social Democrat a transmis că scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii, în special la angajaţii cu venituri mici sau medii, precum şi sistemul de educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă.

"Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarităţii, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menţine în România această forţă de muncă productivă, atât de importantă pentru economia naţională", se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Conform social-democraţilor, "PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu", care contribuie "substanţial" la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor, în contextul inflaţionist global. 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...