Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării: Nu am nicio emoție, am respectat legea

Data publicării:
171016_BP_STANESCU_PAUL_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Chiar dacă nu a primit niciun semn de la Cotroceni, ministrul propus pentru portofoliul Dezvoltării nu are emoţii. Paul Stănescu spune că dosarul în care apare şi numele său nu are de ce să afecteze numirea sa în Guvern. De altfel, în perioada următoare, coaliţia de guvernare se va întâlni din nou pentru a stabili ce e de făcut în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va refuza să îl numească pe Paul Stănescu ministru al Dezvoltării.

Paul Stănescu: N-am nicio emoție, de când mă știu am respectat legea.

Reporter: Nu aveţi nicio suspiciune cu privire la faptul că au trecut multe zile de când aţi fost nominalizat în partid şi nu a venit nicio recţie de la Cotrceni?

Paul Stănescu: Nu, n-am nicio suspiciune, nu am de ce să am?

Reporter: Acel dosar în care apare şi numele dumneavoastră, de la DNA, v-ar împiedica să deveniţi noul ministru al Dezvoltării?

Reporter: În dosarul ăla puteați fi trecută și dumneavoastră, acolo sunt lucruri care vorbesc numai de Primăria Municipiului Slatina. E o acțiune in rem.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri