Pot propune liste de candidaţi numai partidele politice, alianţele politice sau electorale şi organizaţiile minorităţilor naţionale. Listele de candidaţi trebuie însoţite de un tabel cu cel puţin 200.000 de susţinători.
În plus, lista de candidaţi trebuie însoţită de următoarele documente: copia actului de identitate al fiecărui candidat, declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţia de avere şi de interese, dar şi o declaraţie pe propria răspundere, potrivit căreia aspirantul la fotoliul de europarlamentar nu a fost colaborator al Securităţii.
Poate candida ca independenţi cetăţenii români sau cetăţeani ai altui stat membru al Uniunii Europene care au dreptul să fie aleşi sunt susţinuţi de cel puţin 100.000 de alegători.
Cererea de admitere a candidaturii independente se depune la Biroul Electoral Central, în 4 exemplare, însoţită de un exemplar al listei de susţinători.
Judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii nu pot fi aleşi europarlamentari. Calitatea europarlamentar este incompatibilă cu cea de deputat, senator sau membru al Guvernului.
Cei aflaţi în situaţia de incompatibilitate trebuie să aleagă dacă devin europarlamentari sau îşi păstrează funcţia din ţară, în 30 de zile de la data validării alegerilor pentru Parlamentul European.