FOTO Facebook
Potrivit unui comunicat de presă, europarlamentarul Monica Macovei, împreună cu Adrian Papahagi, Adrian Stanciu, Şerban Marinescu şi Dacian Țolea, a semnat actele de înființare a Partidului M10, care au fost depuse la Tribunalul București.
Cererea de înregistrare este însoțită de peste 200 de semnături ale reprezentanților organizațiilor din țară și diaspora, care devin, astfel, membri fondatori M10, menţionează sursa citată.
Partidul M10 este printre primele formaţiuni politice care solicită personalitate juridică pe baza noilor prevederi ale Legii 14/2003 privind partidele politice, care permit înființarea unui partid politic cu minimum 3 membri fondatori.
Potrivit legii, Partidul M10 va fi condus, până la înscrierea în Registrul partidelor, de Comitetul de Inițiativă Națională, din care fac parte cei cinci membri fondatori care au semnat actele de constituire și al cărui președinte este Monica Macovei.
M10 va avea o Comisie de Integritate din care fac parte și doi reprezentanți ai societății civile, care nu sunt membri de partid - Cristian Ghinea (CRPE) și Gelu Trandafir (Freedom House).