Parlamentul a luat act de scrisoarea lui Iohannis privind staționarea și tranzitarea forței de reacție rapidă a NATO în România

Data publicării:
Russia Ukraine Conflict: Operation European Support
Foto: Profimedia Images

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au luat act, miercuri, de scrisoarea preşedintelui Iohannis prin care Parlamentul este informat că forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024, conform Agerpres. 

„Pe fondul unei serii de crize suprapuse, în anul 2023, mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate. În contextul competiţiei strategice dintre marile puteri şi a revalorizării abordărilor geopolitice în politica internaţională, starea de conflictualitate la nivel regional şi global s-a amplificat. Războiul din Ucraina a devenit pe parcursul anului 2023 unul de uzură, poziţional, însă evoluţia sinuoasă a acestuia nu a determinat Federaţia Rusă să renunţe la obiectivele iniţiale declarate ale invaziei”, se arată în scrisoarea preşedintelui Ioahnnis transmisă Parlamentului. 

Potrivit documentului citat, „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată - VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”. 

„În funcţie de prevederile planurilor de răspuns în situaţii de criză care se pun în aplicare la nivelul Alianţei, dislocarea pe teritoriul naţional a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată poate să includă această Forţă de Răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control şi de sprijin, care se stabilesc ţinând cont de amploarea, tipul şi particularităţile operaţiei avute în vedere, în cadrul procesului de planificare operaţională de nivel strategic şi operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianţei”, se detaliază în scrisoare. 

Preşedintele Iohannis evidenţiază că „pentru punerea în aplicare, în intervalul de timp foarte scurt avut la dispoziţie - 72 de ore - a măsurilor pregătite la nivel naţional în scopul recepţiei VJTF, este necesar să preexiste aprobarea pentru dislocarea sau tranzitarea acestei Forţe de Răspuns a NATO pe teritoriul naţional”. 

„În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO şi luând în considerare situaţia de securitate din regiune, (...) informez Parlamentul României că am aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii si/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2024”, se mai arată în scrisoare. 

Documentul va fi inclus pe ordinea de zi a următorului plen comun, pentru informarea Parlamentului. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...