După ce şi-au votat pensii speciale, parlamentarii vor şi indemnizaţii mai mari.
„Nu cred că este corect ca un angajat al Camerei Deputaţilor să aibă un salariu mai mare decât al unui parlamentar sau altcineva în ţară, în sistemul bugetar, să aibă salariu mai mare decât preşedintele ţării”, spune Marcel Ciolacu, deputat PSD
Unii vor ca importanţa lor socială să se reflecte în indemnizaţie.
„Părerea mea, cam a treia sau a patra poziţie socială în ierarhie, începând cu preşedintele şi coborând, că este o zonă de decidenţă foarte importantă, este miezul unei democraţii”, spune Mircea Toader, deputat PNL.
Campania electorală le încurcă planurile, pentru că ar putea trezi nemulţumirea alegătorilor.
„Eu nu cred că în principiu e o sumă mare pentru activitatea unui parlamentar, care are foarte multe cheltuieli, pe care este greu să le suporte din salariu în condiţiile în care vrea să-şi facă bine treaba.
Zece mii de lei nu este o sumă mare, dar repet încă o dată, în condiţiile în care nu se acordă creşteri salariale şi altor categorii profesionale şi sociale, ea e o sumă care stârneşte nemulţumirea, neîncrederea în această instituţie”, afirmăOctavian Popa, deputat PNL
„Dacă o raportăm la salariile românilor obişnuiţi este suficientă, iar dacă raportăm şi la numărul de ore de muncă şi la rezultatele multora care au ajuns aici e arhisuficientă. Pe de altă parte, dacă o comparaţi pe alte criterii europene, toată lumea de aici vă va spune că hâm sunt probleme”, spune Tudor Ciuhodaru, deputat PSD
Preşedintele PSD avertizează că salariul preşedintelui şi cel al premierului ar putea scădea.
„Zece mii? E cam multisor, o să ne uităm cu atenţie să vedem dacă salariile pentru cei patruzeci şi ceva de demnitari din statul român rămân în continuare aşa, adică să nu fie diferenţa foarte mare”, spune Liviu Dragnea, preşedintele PSD.
Anul trecut au fost majorate prin Ordonanţă de Urgenţă salariile a patruzeci şi opt de demnitari. Printre beneficiari au fost preşedintele ţării, premierul, miniştrii şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Indemnizaţia unui parlamentar nu a fost majorată, ea fiind de aproape patru mii cinci sute de lei, fără a lua în calcul şi sumele forfetare.