Parlamentarii PMP au depus 3.318 amendamente la proiectul Legii bugetului

Data publicării:
basescu la pmp

Nu mai puțin de 3.318 amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe 2018 au depus parlamentarii PMP, se arată într-un comunicat al formațiunii, potrivit Agerpres.

"Amendamentele aduc corecții elementare bugetului trimis spre adoptare, în ciuda faptului că, pe fond, proiectul de lege nu mai are nimic în comun cu vestitul program de guvernare pe baza căruia PSD i-a păcălit pe români la alegeri, cu promisiunile mincinoase din campania electorală ale principalului partid de guvernământ", se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, parlamentarii PMP au cerut alocarea de resurse consistente pentru continuarea lucrărilor la centura Bucureștiului, consolidarea clădirilor cu grad seismic ridicat, continuarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei, programe și acțiuni pentru diaspora, pentru implementarea programului "O ambulanță pentru fiecare localitate" și pentru construirea a 1.400 de grădinițe și creșe în principalele localități din România.

"Având în vedere că practicile dictatoriale prin care PSD conduce Parlamentul nu puteau lipsi nici de la calendarul de lucru privind adoptarea bugetului, majoritatea parlamentară a hotărât că opoziția poate studia și amenda bugetul în termen de trei zile, din care două zile sunt zile libere (9 și 10 decembrie a.c.)", se precizează în comunicat.

Totodată, PMP solicită PSD "să adapteze bugetul țării la realitățile României, să nu risipească banii românilor doar pe programe ce încurajează nemunca și să aloce fonduri către domeniile a căror dezvoltare ar putea aduce mai multă prosperitate țării".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile