Parlamentarii caută să-și sporească puterea

Data publicării:
plen parlament inquam photos-7

Se vorbeste prea des: parlamentul e făcut sa legifereze. Nu, el nu legiferează de obicei, guvernele produc legi, parlamentul le amendează. Dar există multe alte sisteme de control și vă asigur că un parlament dacă își va exercita această funcție corect și cu bună credință va fi cu siguranță mult mai respectat. Senatul american de exemplu, cand constituie o comisie de anchetă, aia e mai mult decât orice fel de înaltă curte de justiție. În fața unei comisii de anchetă tremura oricine, până și procurorul-șef al SUA”, spune Bogdan Niculescu Duvăz.

Ideea nu este nouă. În 2013, aleşii din Comisia de revizuire a Constituţiei au amendat o prevedere, astfel încât să aibă dreptul de a chema la audieri persoane fizice sau juridice, inclusiv conducerea Parchetului. Ulterior, aleşii au vrut să introducă, în regulamentul lor, dreptul comisiilor de a audia orice persoană. Curtea Constituţională a stabilit că această prevedere este neconstituţională. Recent, preşedintele Senatului a redeschis discuţia.

CSM-ul este foarte reticent. Au adoptat inclusiv o hotărâre prin care se interzice procurorilor să vină în faţa comisiilor de anchetă parlamentare”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Parlamentarii vor să lucreze şi la imaginea lor, îngrijoraţi de faptul că sondajele arată o scădere constantă a încrederii româniilor în Legislativ. Potrivit unor surse, aleşii se gândesc să comande o cercetare care să-i ajute să afle ce-i nemulțumeşte pe alegători.

Bogdan Niculescu Duvăz: „Probabil toate partidele parlamentare își propun să facă un asemenea studiu. Oamenii știu prea puțin despre Parlament. Așa e, parlamentarii au unele privilegii, dar aceste privilegii sunt chemate să compenseze de fapt o serie de restricții la care sunt supuși parlamentarii. Ceilalți cetățeni, nu.”

Asta e culmea stupizeniei. Îţi trebuie atât de multe lucruri ca să realizezi că lucrurile nu sunt cuşere în Parlamentul României şi că totul pleacă de la prezenţă în plen şi de la modul cum se desfăşoară lucrările?”, spune Tinel Gheorghe, deputat PNL

Discuţii cu privire la un cod de conduită al parlamentarilor se poartă de cel puţin doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump revine și spune că i s-a făcut „scârbă” de Zelenski și că acesta „nu are nicio...
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Povestea lui Mani Gyenes, românul cu patru victorii în Raliul Dakar
Newsweek
Guvernul anunță un nou ajutor la pensie pentru plata facturilor. Cardul de energie NU se mai încarcă
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”