Video Parlamentarii AUR, asalt la comisiile din Senat. Simion l-a îmbrâncit pe Fenechiu: „George, îți spun românește: nu poți să intri!”

Data publicării:
George Simion, în fruntea parlamentarilor AUR, pe holurile Senatului
George Simion, în fruntea parlamentarilor AUR, pe holurile Senatului. Sursă: captură video

Parlamentarii AUR au întrerupt marți ședința comisiei de sănătate din Senat, unde se discuta despre introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă, sub pretextul că lucrările sunt ținute secrete. Delegația AUR, condusă de copreședintele George Simion, a intrat apoi peste senatorii comisiei juridice, pe care i-a acuzat, de asemenea, că iau decizii ascunși de ochii românilor. Protestele senatorilor și încercarea de a bloca accesul au fost în zadar: George Simion l-a îmbrâncit pe senatorul PNL Daniel Fenechiu, care se pusese în ușă. Ședințele au fost suspendate, urmând să fie reluate în format online.

„Suntem în Senatul României, unde vor să introducă nestatutar, împotriva legilor, la vot certificatul verde, adică și obligativitatea vaccinării sau test din banii proprii pentru personalul medical, pentru cadrele didactice”, a făcut introducerea George Simion, aflat în fruntea tuturor parlamentarilor AUR. „Românii trebuie să știe ce se întâmnplă!”, a adăugat el, înainte de a intra în comisia de sănătate.

Ședința comisiei a fost întreruptă, după un schimb de replici și după ce președintele comisiei, Adrian Streinu Cercel (PSD), a părăsit sala.

Delegația AUR s-a mutat apoi la comisia juridică, unde a întâmpinat o oarecare rezistență. Senatorul PNL Daniel Fenechiu a încercat să apere intrarea în sală cu propriul trup: „George, îți spun românește: nu poți să intri!”.

Avertismentul nu l-a convins pe liderul AUR, care a forțat „baricada” și a intrat în sală, urmat de colegii săi de partid și de presă.

Și dezbaterile de la comisia juridică au fost întrerupte în urma acestui incident. Daniel Fenechiu a susținut că dezbaterile interne nu sunt publice, urmând ca ședința propriu-zisă să fie transmisă, însă George Simion nu s-a lăsat înduplecat. Ca atare, membrii comisiei s-au ridicat și au părăsit sala, urmând să reia ședința în format online.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri