Opinie separată la CCR pe OUG 13: Guvernul a depășit limitele

Judecătorul Curții Constituționale Livia Stanciu crede că, în scandalul Ordonanței de Urgență nr. 13, de modificare a Codurilor penale, Guvernul Grindeanu s-a situat în conflict atât cu Parlamentul, cât și cu autoritatea judecătorească. Explicațiile apar în opinia separată cuprinsă în motivarea deciziei CCR din 8 februarie, când magistrații constituționali s-au pronunțat asupra sesizărilor președintelui României și Consiliului Superior al Magistraturii.

Fosta șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție consideră că sesizările depuse la Curtea Constituțională vizau competența Guvernului în raport cu competența Parlamentului, problemă „de mare însemnătate pentru însăși existența statului român de drept”, în condițiile în care s-au înmulțit criticile pe tema abuzului legiferării pe calea ordonanțelor de urgență. Or, în această situație, CCR ar fi trebuit să examineze și fondul sesizărilor depuse, nu să se limiteze la a constata că acestea nu mai au obiect prin abrogarea OUG 13.

Livia Stanciu invocă și Decizia CCR nr. 15/2000, în care magistrații constituționali au arătat că „posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepționale, să poată adopta ordonanțe de urgență, în mod limitat, chiar în domeniul rezervat legii organice, nu poate echivala cu un drept discreționar al Guvernului și, cu atât mai mult, această abilitate constituțională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanțelor de urgență”.

Judecătoarea amintește și de faptul că CCR a stabilit condițiile care trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, pentru ca Executivul să poată adopta ordonanțe de urgență: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, iar urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Or, în motivarea întocmită la OUG 13, Guvernul Grindeanu invocă decizii ale Curții Constituționale din 2014, 2015 și 2016.

De asemenea, Stanciu amintește că, în situația în care sunt declarate neconstituționale prevederi din acte normative, obligația punerii în acord cu Legea fundamentală, în termen de 45 de zile, se împarte între Parlament și Guvern astfel: primul trebuie să clarifice prevederile din legi, al doilea, prevederile din ordonanțe. Iar precedentul în acest sens datează din 2010, când CCR a stabilit, în decizia nr. 415, că Executivul nu putea adopta o ordonanță de urgență pentru a pune în acord cu Legea fundamentală prevederile declarate neconstituționale din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.

„Astfel fiind, recurgerea la ordonanța de urgență pentru punerea în acord a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu decizii ale Curții Constituționale apare ca o eludare a textului art. 147 alin.(1) din Constituție, în interpretarea dată de Curte, justificată prin prisma unei pasivități a Parlamentului. Chiar în ipoteza unei «pasivități» a Parlamentului, Guvernul avea obligația să elaboreze un proiect de lege (iar nu o ordonanță de urgență), lege care să fie adoptată pe calea procedurii de urgență, ori, in extremis, pe calea angajării răspunderii sale în fața Parlamentului”, argumentează fosta șefă a instanței supreme.

„Întrucât, în cauză, Guvernul a procedat la exercitarea unei competențe proprii, date de art. 115 din Constituție - Delegarea legislativă, cu încălcarea limitelor constituționale ale acestei competențe, în sensul că a adoptat o ordonanță de urgență, în absența vreunei situații extraordinare și a urgenței, rezultă că a încălcat competența de legiferare a Parlamentului”, concluzionează Livia Stanciu.

Judecătorul consideră, totodată, că Executivul s-a plasat în conflict juridic de natură constituțională și cu CSM, deoarece OUG 13 a fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, CSM fiind pus în imposibilitatea de a da avizul solicitat (ordonanța a fost adoptată la doar câteva ore după trimiterea textului la CSM).

O opinie separată față de majoritate a avut și judecătorul Ștefan Minea. „Cum nici la data și nici în perioada de timp dinaintea adoptării OUG nr.13/2017 nu a existat o situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată și ținând seamă de faptul că necesitatea adoptării de urgență a ordonanței nu a fost explicată și dovedită credibil în cuprinsul actului normativ, Curtea ar fi trebuit să constate că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.115 alin.4 din Constituție”, a arătat Minea.