Nicuşor Dan anunţă că nu participă la consultările cu premierul Grindeanu

Data publicării:
nicusor dan

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a anunţat că refuză orice consultare cu premierul Grindeanu pe marginea modificării codurilor penale spunând că atributul legiferării este al Parlamentului, nu al Guvernului.

nicusor dan

„Nu am fost contactat şi premierul Grindeanu nu are legitimitatea de a conduce astfel de discuţii. În primul rând, a propus două texte de acte normative profund imorale şi neconstituţionale. În la doilea rând, legiferarea este atributul Parlamentului şi nu al prim-ministrului”, a declarat Nicuşor Dan.

Declaraţia lui Nicuşor Dan vine după ce sâmbătă seara premierul Grindeanu a anunţat că vrea să aibă o consultare cu partidele politice pe marginea modificării codurilor penale. „O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide pornind de la deciziile CCR şi de la forma pe care o avem, poate excluzând acel prag de 200.000 de lei, astfel încât după dialogul pe care sper să-l am, în cel mai scurt timp să trimitem un proiect de lege spre Parlament, pentru punerea în concordanţă a deciziilor CCR cu cadrul legal”, a spus Grindeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri