Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe președintele Germaniei. Aderarea României la Schengen, printre subiectele discutate

Data publicării:
Frank-Walter Steinmeier dă noroc cu Nicolae Ciucă la Palatul Victoria.
Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe președintele Germaniei. Foto: gov.ro

Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu prilejul vizitei acestuia la București. Discuțiile s-au axat pe războiul din Ucraina și impactul regional al acestuia. Cei doi demnitari au apreciat importanța unității europene și euroatlantice în asigurarea sprijinului pentru Ucraina și cetățenii săi, respectiv pentru a gestiona impactul situației din estul Europei și al implementării sancțiunilor împotriva Rusiei. Aceștia au apreciat și nevoia sprijinirii refugiaților ucraineni, fiind recunoscut, în context, efortul României.

Premierul Ciucă a arătat importanța cooperării bilaterale și europene pentru asigurarea securității energetice, respectiv pentru a gestiona problemele generate de blocarea lanțurilor de aprovizionare. A menționat, de asemenea, că sprijinul României pentru Ucraina are în vedere și facilitarea exporturilor de produse agricole din Ucraina către piețe terțe, afectate în prezent de blocada porturilor ucrainene la Marea Neagră. A arătat că România face eforturi pentru diversificarea surselor de energie, subliniind și demersurile naționale pentru creșterea capacității de exploatare a resurselor de gaz natural.

Premierul a pledat și pentru sprijinul Germaniei în consolidarea securității la Marea Neagră, adresând mulțumiri pentru participarea germană la asigurarea poliției aeriene întărite pentru România.

Șeful Guvernului și președintele german au subliniat la unison calitatea relațiilor bilaterale, evidențiind potențialul amplu de extindere a cooperării economice româno-germane.

Premierul Ciucă a arătat interesul pentru diversificarea investițiilor și cooperării în domenii strategice, precum energie, tehnologie, infrastructură.

Totodată, prim-ministrul a menționat că România aplică toate standardele pentru aderarea deplină la spațiul Schengen și, mai mult decât atât, asigură de facto și eficient protejarea frontierelor externe în contextul crizei din Ucraina. A subliniat importanța sprijinului Germaniei pentru identificarea unei soluții în scurt timp.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri