Dacă susţin candidatul social-democrat la Primăria Generală, UNPR şi ALDE ar urma să primească sprijinul PSD pentru cel puţin o primărie de sector. La sectorul 2, ar fi vorba de Neculai Onţanu, actualul preşedinte interimar al UNPR.
ALDE îşi doreşte susţinere pentru candidaţii de la sectoarele 1 şi 4 - Laura Chiriac, respectiv Ştefan Spiridon.
„În acest moment, suntem în discuţii foarte avansate cu ALDE pentru a realiza o alianţă pentru Bucureşti. PSD-ALDE. De asemenea, există discuţii şi cu UNPR”, a spus Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD.
Discuţiile sunt însă tensionate. Progresiştii le-au transmis liderilor PSD că nu mai au încredere în ei, după ce Liviu Dragnea a spus că sunt parlamentari UNPR care vor sa migreze la PSD. În plus, au dat de înţeles că ar putea susţine iniţiativa PNL de organizare a alegerilor locale în două tururi.
„Nu excludem această posibilitate de a susţine şi o lege, şi un act normativ, care să presupună votul în două tururi. Nu am luat însă o hotărâre”, a spus Neculai Onţanu, preşedintele interimar al UNPR.
Pe de altă parte, mai mulţi foşti miniştri PSD au refuzat să intre în bătălia electorală pentru primăriile de sector.
Reporter: Le-aţi propus lui Eugen Teodorovici, Nicolae Bănicioiu şi doamnei Rovana Plumb să candideze la sectoare în Bucureşti?
Liviu Dragnea: Da, i-am întrebat dacă vor. A fost un răspuns negativ.
La sectorul 5, PSD ia în calcul mai mulţi posibili candidaţi. Printre ei, Daniel Florea, Pelican Dumitru şi Dumitru Chiriţă.
Un sondaj intern al social-democraţilor va stabili şi candidatul pentru Primăria Capitalei. Senatoarea Gabriela Firea rămâne favorită, dar o altă variantă ar fi susţinerea unei candidaturi a europarlamentarului Mircea Diaconu.
În tabăra liberalilor, lucrurile sunt deja stabilite. Singura necunoscută e candidatul pentru Primăria Sectorului 6.