NEGOCIERE PE MINISTERE. Care va fi componența viitorului guvern

Data publicării:
1712componenta 20guvern-39025

Anunţul a fost făcut de actualul şef al Executivului, Victor Ponta. Posturile vor fi împărţite în mod egal între Alianţa de Centru- Dreapta, formată din PNL şi PC, şi Alianţa de Centru Stânga, adică PSD şi UNPR.

La nivelul Uniunii Social Liberale se poartă încă negocieri cu privire la structura şi componenţa viitorul Executiv. Liderii USL nu au ajuns la un consens nici în ceea ce priveşte ministerele alocate fiecărui partid în parte. Portofoliile disputate sunt cele de la Ministerul Finanţelor şi al Bugetului, precum şi Ministerul Apărării.

Finanţele sunt dorite atât de social-democraţi, cît şi de naţional-liberali, în vreme ce Apărarea este disputată de PNL şi UNPR. Deocamdată, toate partidele se mulţumesc să facă târguieli şi calcule. Dacă liberalii obţin Ministerul de Finanţe, ar trebui să cedeze un alt portofoliu. Cel mai probabil Ministerul Apărării, pe care Victor Ponta l-a promis deja liderului UNPR, Gabriel Oprea.

Surse din USL spun că Ministerul Finanţelor este mai mult ca sigur al lui Daniel Chiţoiu, actualul ministru al Economiei. O altă problemă cu care se confruntă liderii USL este cooptarea UDMR la guvernare.

Dacă preşedintele PNL, Crin Atonescu, spune că o alianţă este puţin probabilă, liderul social democraţilor, Victor Ponta, este dispus să dea un portofoliu Uniunii. Cei de la UDMR vizează în special Ministerul Culturii. Negocierile privind structura viitorului Executiv vor continua şi în cursul acestei zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri