Mircea Ionescu Quintus: „E o zi tristă. Am rămas singurul fost preşedinte în PNL. Toţi ceilalţi s-au dat deoparte într-un fel sau altul”
„Trebuie să ne amintim de lucrurile bune şi importante pe care le-a făcut Călin Popescu Tăriceanu în partid, singurul prim-ministru liberal în ultimii 80 de ani”, afirmă cel mai longeviv preşedinte liberal post-decembrist, Mircea Ionescu Quintus. Într-o intervenţie telefonică la Digi24, Mircea Ionescu Quintus şi-a exprimat dezamăgirea faţă de gestul lui Călin Popescu Tăriceanu, „uluitor” şi „regretabil”, de a merge să negocieze cu premierul Victor Ponta, fără a avea mandatul PNL. „M-a întristat mai mult decât demisia sa”, spune veteranul liberal, care a încercat să găsească şi o motivaţie: „Am impresia că e într-o stare de emotivitate. El asemenea greşeli nu a făcut. Are o stare de încăpăţânare.”
Preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal a vorbit la Digi24 despre ruperea Uniunii Social Liberale şi consideră că retragerea PNL a fost un gest just, necesar pentru unitatea şi demnitatea formaţiunii. „Am tăcut timp de o săptămână de la ultima şedinţă a Biroului Politic Central şi până la Delegaţia Permanentă de aseară (marţi seară, n.red.), pentru că se luase o hotărâre cu care eram de acord. Adică să încercăm tot ce este posibil să continuăm colaborarea în cadrul USL şi în guvern, păstrându-ne propunerile pe care le-am făcut. Şi am zis, refuzând orice altă discuţie, că tac o săptămână, pentru că de acum încolo ştim ce avem de făcut.
Acum, după întâmplarea de aseară, zic că acum am dreptul să vorbesc, pentru că sunt cu totul de acord cu ce s-a hotărât aseară pentru demnitatea şi trecutul acestui mare partid în care mă găsesc de vreo 75 de ani. Deci de acum vorbesc şi aveam de ales între unitatea USL şi unitatea Partidului Naţional Liberal. Ori votul copleşitor majoritar de aseară arată că partidul este unit, face faţă acestei încercări, şi mai ales acum, după ce am auzit cu surprindere şi cu amărăciune că Tăriceanu şi-a dat demisia”, afirmă fostul lider al partidului.
Călin Popescu Tăriceanu, singurul prim-ministru liberal în ultimii 80 de ani
Reacţia sa faţă de evenimentele zilei de miercuri, soldate cu o întâlnire cu premierul Victor Ponta, nedorită de liberali, urmată de demisia altui fost lider, se situează între dezamăgire şi recunoştinţă: „Călin Popescu Tăriceanu mi-este un apropiat nu numai politic, ne cunoaştem de 20 şi ceva de ani, ne-am înţeles în foarte multe privinţe. Nu ne-am înţeles în anumite atitudini. Iar ce a făcut azi dimineaţă (miercuri, n.red.), să se ducă într-o stare de umilinţă la primul ministru fără nici un mandat din partea nimănui, m-a întristat mai mult decât demisia sa, care fără îndoială nu e de trecut cu vederea. Aşa cum pe drept cuvânt spunea Crin Antonescu, trebuie să ne amintim de lucrurile bune şi importante pe care le-a făcut Călin Popescu Tăriceanu în partid, singurul prim-ministru liberal în ultimii 80 de ani”, crede Mircea Ionescu Quintus.
Politicianul a relatat şi cum s-ar fi ajuns la discuţia cu premierul Victor Ponta de miercuri dimineaţă. Tăriceanu „l-a sunat pe Crin Antonescu să încerce să stea de vorbă cu Ponta şi cu el. Ori, preşedintele ăsta al nostru, deşi tânăr, cu foarte multă înţelepciune a spus: oricând stau de vorbă cu Ponta separat, oricând stau de vorbă cu tine, oriunde, dar nu împreună, că n-am ce căuta acolo. Te-ai dus fără nici un fel de mandat, te-ai dus, mă rog, ca un simplu... sau ca un fost preşedinte al PNL, dar asta nu înseamnă că eu sunt de acord cu ceea ce încerci tu, imposibil de făcut acum. Asta a fost discuţia”, a spus preşedintele de onoare al PNL.
„E o zi tristă pentru mine. Am rămas singurul fost preşedinte în partidul acesta, toţi ceilalţi s-au dat deoparte într-un fel sau altul”
Mircea Ionescu Quintus pune deciziile lui Tăriceanu pe seama unei încăpăţânări pe care a recunoscut-o şi cu alte ocazii, dar nu numai: „Am impresia că, nu ştiu... e într-o stare de emotivitate, nu ştiu. El asemenea greşeli nu a făcut. Îl cunosc şi ca preşedinte, eu de partid şi el de partid, şi am colaborat ani de zile. Asemenea greşeli n-a făcut. El are o stare de încăpăţânare şi de multe ori din cauza asta n-am izbutit să îl conving să îşi schimbe anumite atitudini. Dar treaba asta... n-a întrebat pe nimeni, n-a primit mandat de la nimeni... Uluitor. Oricât aş încerca să explic această greşeală, mult mai mare decât demisia... E regretabil că se întâmplă asta.”
Din ceilalţi cinci foşti preşedinţi liberali, trei au părăsit partidul, iar al patrulea nu mai are activitate politică din raţiuni de sănătate. Este şi motivul pentru care Mircea Ionescu Quintus, la aproape 97 de ani, pe care îi împlineşte vineri, îşi manifestă din nou dezamăgirea: „E o zi tristă, cel puţin pentru mine. Am rămas singurul fost preşedinte şi de atâta amar de vreme în partidul acesta. Toţi ceilalţi, într-un fel sau în altul, s-au dat deoparte...”
În total, din ianuarie 1990, şase politicieni au ocupat fotoliul de preşedinte al PNL, dar numai trei mai fac parte oficial din formaţiune:
- Radu Câmpeanu (92 de ani) este preşedintele fondator al PNL 1990 şi a condus partidul din 15 ianuarie 1990 până pe 28 februarie 1993. Starea sa de sănătate nu îi mai permite să se implice în deciziile politice.
- Mircea Ionescu Quintus (96 de ani) este cel mai longeviv preşedinte liberal post-decembrist, ocupând poziţia de lider aproape opt ani, mai exact din 28 februarie 1993 până în 18 februarie 2001. În prezent, este preşedinte de onoare al PNL.
- Valeriu Stoica a ocupat poziţia de lider liberal mai puţin de doi ani, între 18 februarie 2001 şi 24 august 2002. A fost exclus din partid în 18 octombrie 2006 pentru atacuri repetate lansate la adresa PNL, ca şi pentru faptul că a ales să prezinte alături de Theodor Stolojan (exclus cu o săptămână înaintea sa) o platformă de relansare a partidului pe care nu au supus-o dezbaterilor în cadrul conducerii. În decembrie 2006, fondează Partidul Liberal Democrat (PLD) alături de acelaşi Theodor Stolojan. În decembrie 2007, PLD fuzionează cu Partidul Democrat Liberal (PD-L), denumit anterior Partidul Democrat (PD).
- Theodor Stolojan a condus PNL între 24 august 2002 şi 2 octombrie 2004, când i-a predat mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu. Un artizan al Alianţei PNL-PD, Stolojan a fost exclus în 10 octombrie 2006, el acuzând că ar fi vorba de o „lucrătură a camarilei Tăriceanu – Bogdan Olteanu – Ludovic Orban”.
- Călin Popescu Tăriceanu a fost preşedinte al PNL între 2 octombrie 2004 şi 20 martie 2009. A demisionat pe 26 februarie 2014, la o zi după ruperea Uniunii Social Liberale.
- Crin Antonescu conduce PNL de aproape cinci ani, mai exact din 20 martie 2009.
Ella Moroiu
- Etichete:
- presedinte
- calin popescu tariceanu
- usl
- crin antonescu
- demisie
- pnl
- partidul national liberal
- mircea ionescu quintus
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News