Mircea Diaconu nu renunţă la europarlamentare: Să-mi spună şi mie instanţa dacă am drepturile cetăţeneşti întregi sau nu

Data publicării:
Mircea Diaconu2-Mfax-2

 

Fostul liberal crede că numai o instanţă de judecată poate decide dacă are sau nu dreptul să candideze pentru Parlamentul European, deşi Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că el nu poate face acest lucru, pentru că împotriva sa exista o decizie de incompatibilitate.

„BEC trebuie să-mi primească dosarul, atât, să vadă dacă am 100.000 de semături şi dacă mă încadrez legii. Mai departe cineva va contesta, şi chestiunea asta se discută în justiţie, dreptul meu de a alege şi de a fi ales în ţara mea se judecă într-o instanţă judecătorească de data asta (...) Vreau să fiu în postura în care să ajung în faţa unui judecător care să îmi spună şi mie dacă eu am drepturile cetăţeneşti întregi sau n-am. Dacă mi-a interzis cineva drepturile cetăţeneşti sau nu”, spune Mircea Diaconu.

Între timp, preşedintele PNL Crin Antonescu a explicat de ce a fost exclus Mircea Diaconu de pe listele liberalilor pentru europarlamentare.

„PNL nu îşi poate permite şi nu şi-a permis niciodată să ignore sau să încalce o sentinţă definitivă a unei instanţe, cu atât mai mult o sentinţă definitivă a ICCJ. Nu am făcut-o nici cu alte prilejuri, chiar dacă au existat sentinţe, decizii ale instanţelor care nu ne-au făcut plăcere”, afirmă Crin Antonescu.

În schimb, liderul liberal regretă plecarea din partid a lui Mircea Diaconu şi îl aşteaptă înapoi: „Spuneam că am avut şi avem faţă de Mircea Diaconu toată preţuirea, Mircea Diaconu a rămas vicepreşedinte executiv al PNL, a rămas unul dintre oamenii respectaţi şi îndrăgiţi de tot PNL, de către noi toţi”.

Candidaturile pentru europarlamentare trebuie depuse la Biroul Electoral Central până la mijlocul săptămânii viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri