Adrian Câciu: Nu vom creşte şi nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget

Data actualizării: Data publicării:
adrian caciu cu masca pe fata si steagul galben in spate
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a dat asigurări, marți, că nu vor fi majorate și nici nu vor fi introduse noi taxe. El a spus că bugetul va fi echilibrat și responsabil, iar banii vor fi împărțiți corect.

Pregătim un buget echilibrat şi responsabil pentru a stimula economia şi a împărţi mai corect banii ţării pentru binele tuturor românilor, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"Colegii de cabinet ştiu că uşa biroului meu este oricând deschisă. Discutăm despre necesarul de finanţare pentru proiectele şi politicile fiecărui minister, despre priorităţile din programul de guvernare. Avem ambiţia să chibzuim cât mai bine banii publici!

Este nevoie de mai mare responsabilitate în alocarea bugetară, astfel încât să asigurăm pentru tot parcursul anului viitor banii pentru plata pensiilor, salariilor, drepturilor sociale, precum şi pentru finanţarea proiectelor de investiţii aşteptate de români, susţinerea serviciilor publice, îndeosebi pentru măsurile de combatere a pandemiei.

Rectificarea bugetară trebuie să fie o excepţie şi nu soluţie pentru stingerea unor crize!", a spus Adrian Câciu într-o postare pe Facebook.

Ministrul Finanţelor precizează că a început analiza proiecţiilor bugetare pentru anul viitor şi fundamentarea documentelor care însoţesc proiectul de buget pentru 2022: strategia fiscal-bugetară şi proiectul legii plafoanelor bugetare. În paralel, a început o analiză a creşterii veniturilor bugetare, bazată pe combaterea evaziunii fiscale şi pe o mai bună conformare la plată a obligaţiilor fiscale.

"Aşa cum am subliniat şi la preluarea mandatului, nu vom creşte şi nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget. Sunt adeptul responsabilităţii fiscal-bugetare - vom ţine sub control deficitul bugetar", precizează Adrian Câciu.

El a adăugat că va continua politica fiscală de stimulare a economiei, de încurajare a investiţiilor, pentru creşterea productivităţii şi pe susţinerea unui program naţional "Cumpără româneşte!".

Guvernul a adoptat vineri a doua rectificarea bugetară din acest an, menţinându-se ţinta de deficit de 7,13% din PIB.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei